September 26, 2016

Vaccinul e ca centura de siguranță


Pentru că a fost dezbatere națională și pentru că orice purtător de tastatură a insistat să aibă o opinie într-un domeniu în care ar trebui să-și dea cu părerea doar specialiștii, vin și eu cu o analogie atît de originală încît a fost folosită deja de întreg internetul în urmă cu mulți ani: vaccinul e ca centura de siguranță.

Dar am și cîteva completări proprii și personale:

Vaccinul e ca centura de siguranță. Bunicii noștri au trăit cîte 90 de ani fără să folosească vreodată centura de siguranță. Normal, pentru că nu existau centuri de siguranță pe căruțe. Ar fi fost aiurea. Comparațiile sînt aiurea. Anecdotele sînt aiurea. Tot ce contează sînt testele de siguranță și rapoartele oficiale. Și părerea tipului mai bătrîn de la Top Gear, am uitat cum în cheamă.

Vaccinul e ca centura de siguranță, în sensul că există cazuri în care centura a făcut mai mult rău decît bine în momentul accidentului, dar acestea sînt cazuri excepționale și nu se compară cu numărul cazurilor în care au salvat viața celui care a folosit-o. Probabil că era folosită greșit sau trasă prin spatele șoferului, ca să nu piuie sistemul.

Vaccinul e ca centura de siguranță. Există mai multe feluri de centuri. Unele făcute în China și unele făcute de Volvo. Atîta timp cît ai grijă în ce mașină de bagi, cine e șoferul și pe ce drum mergi, ăăăă, am uitat unde am vrut să ajung cu analogia asta. În fine. Pentru sănătatea ta, poartă centura.

Vaccinul e ca centura de siguranță. Conspirația mondială a centurilor de siguranță a manipulat opinia publică și a instaurat obligativitatea ei pentru a se umple de bani din vînzarea de centuri de siguranță și harnașamente speciale pentru copii. Poliția e și ea părtașă, că se grăbește să-ți dea amendă dacă nu o porți.

Vaccinul e ca centura de siguranță. Poți face mult rău altora dacă n-o porți. De exemplu, poți să zbori prin parbriz și să lovești o ceată de copii mici pe care învățătoarea îi duce să viziteze un muzeu. Te-ai gîndit la asta? Nu, tu te gîndești numai la tine. Pentru sănătatea ta și a celor din jur, poartă centura.

Sursa foto
-----

September 23, 2016

Teren viral: de-a v-ați ascunselea cu cățelul


Poate că nu atît de mult pe Youtube, dar pe Facebook sigur, clipurile cu oameni jucîndu-se de-a v-ați ascunselea cu cîini se viralizează de zeci de ori mai rapid decît orice inepție a Oliviei Steer. Pentru că de ce? Habar n-am, căci nu se așteaptă nimeni ca un cîine să fie bun la v-ați ascunselea.

Oamenii ăștia hazlii de ascund după cîte o ușă, în bătaia camerei de filmat, și apoi așteaptă rînjind să fie găsiți de aceleași animale pe care trebuie să le păzească să nu mănînce rahat de pe jos; aceleași animale care își mușcă coada pentru că nu-și dau seama că face parte din ei; aceleași animale care se latră în oglindă, unde cred că se află un alt animal; aceleași animale pe care le poți păcăli de zeci de ori să fugă după o minge invizibilă, pe care doar te prefaci că o arunci.

Se simt ei bine imaginîndu-se mai inteligenți decît un cîine? Indubitabil. O fac doar pentru că nu au prieteni umani cu care să se joace? Posibil. Ai putea face asta cu orice alt animal? Exclus, căci pisicilor nu le pasă, țestoasele sînt prea lente și peștii nu pot ieși din acvariu să te caute. De asta e cîinele cel mai bun prieten al omului. Al omului care chiar nu are alți prieteni.
-----

September 17, 2016

Cu ce s-a mai ocupat săptămîna asta Frontul Indignării Naționale

Frontul Indignării Naționale este un organism care se formează spontan și organic de fiecare dată cînd apare un subiect zemos sau aparent zemos în spațiul public. F.I.N. este o comunitate de oameni simpli, oameni complicați, mame cu acces la internet, părerologi, bloggeri, influenceri și Lucian Mîndruță care se idignează, se agită, se atacă și argumentează corect sau greșit toate aspectele inutile ale unui subiect pînă cînd, efectiv,  îl omoară. Frontul Indignării Naționale aleargă în jurul unor presupuneri, prejudecăți și interpretări pînă cînd toată lumea e prea obosită ca să mai poată gîndi lucid problema.

Numai săptămîna aceasta:

Dezbaterea despre mamografii s-a înecat în viitura de insulte ce s-a revărsat asupra Oliviei Steer. Nu zic că femeia nu-și merită tot juju-ul negativ care i se transmite acum prin vibrații și chakre, zic doar că nu merită mai multă atenție decît o țață care îți spune să te tratezi cu mătasea broaștei pentru conjunctivită.

Mîncarea raw e foarte bună. La fel și carnea. E doar mîncare. Puțin din toate și e grozav. Să trecem peste!

Cu vaccinurile e mai complicat, deci să-i ascultăm pe doctori și pe specialiști, adică pe ăia care fac zeci de ani de școală pînă cînd își clădesc autoritatea de a-ți prescrie o aspirină, nu pe jockeii de tastatură autoradicalizați în sucul propriilor convingeri. Doctorii par să fie în armonie totală unii cu alții cînd spun că vaccinurile-s ok și că nu îți cauzează (cu excepții infinitezimale, of course, ca orice alt fucking lucru), deci ne-am lămurit.

Eu nu știu nimic despre mamografii, dar faptul că Olivia s-a declarat împotriva lor mă determină să mă duc să-mi fac vreo trei, dintre care una la testicule. Iar din faptul că Andi Moisescu îi suportă încă toate aceste excentricități rezultă că femeia face foarte bine unele lucruri. Nu tocănițe de pui, ci probabil sex. Mi-o și imaginez.

Și cu asta ajungem la headlinerul săptămînii: homeschoolingul adoptat de familia Bucur - Nălbaru. Anunțat într-un moment extrem de prielnic, cu zece zile înainte de lansarea în cinematografe a ultimului film al lui Dragoș Bucur, subiectul a divizat părerosfera românească fix pe jumătate.

Între cei care spun că sistemul școlar e o mizerie rigidă și irelevantă și cei care susțin educația alternativă bazată pe spirit liber, skateboarding și îmbrățișat copaci nu există nici o cale de împăcare. Ori una, ori alta. Nu poți scăpa de tentația extremismului în astfel de dispute.

Aștia cu homeschoolingul spun că sistemul nu face altceva decît să te oblige să memorezi căcaturi inutile: comentarii seci ale unor cărți plicticoase și formule matematice care nu-ți vor folosi veci. Au dreptate, școlile sînt fabrici de conformism, de obișnuit copilul cu ideea de temă obligatorie pentru ca, mai apoi, adultul să accepte mai ușor un job solicitant și lipsit de satisfacții.

Mi-ar fi plăcut să am un profesor care să mă învețe să am o părere originală despre un text, și nu să-mi dicteze un comentariu pe care apoi să-l învăț pe de rost. Mi-ar fi plăcut să știu de ce trebuie să învăț chestii care nu-mi plac și care, după cum s-a dovedit pînă acum, nu m-au ajutat la abso-fucking-lut nimic. Dar nu e peste tot așa, mai sînt și profesori care caută să dezvolte individul, nu turma. Probabil ar trebui plătiți mai bine, habar n-am.

Aștia cu școala clasică sînt și mai distruși, că nu întrevăd nici o posibilitate de a putea reuși în viață fără o diplomă obținută într-un sistem care și-a dovedit deja ineficiența. Da, e prost sistemul, spun ei, dar să fie prost pentru toți, de ce să aibă unii parte de tratament preferențial? De ce să nu facă copilul sute de ore de fizică și chimie care n-o să-i ajute la nimic, căci probabil va dori să fie artist, ca părinții lui? De ce să nu-și bată capul cu logaritmi? De parcă toți absolvenții sînt povești de succes ce reflectă modul ireproșabil în care se face educația în școlile românești. N-ai cu cine, dom'le.

Soluția e extrem de simplă și o ofer gratis: să se facă homeschooling, dar la școală. Scapă și părinții de o grijă, că nu trebuie să-i explice copilului cum funcționează sistemul excretor, și scapă și profesorii de programa rigidă, adoptînd un stil apropiat celui finlandez, despre care am tot citit titluri de articole și nimic mai mult.

Voila! Care "voila" înseamnă "poftim cultură" în limba latină, din cîte țin eu minte.

Concluzia mea personală: nu-mi fac griji pentru copilul acestor oameni. O să fie ok, sînt sigur. Voi începe, totuși, să-mi fac griji cînd se vor apuca de homeschooling ăștia gen Dragnea, Oprea sau Vanghelie, că singurul lucru pe care știu ăștia să-l predea e furatul, nu scenaristica.

Sursa foto: eva.ro
-----

September 14, 2016

Cîtă apă economisești, de fapt, cînd bei bere?

Cînd vezi un panouaș atît de simpatic în fața unui bar mai-mai că-ți vine să cedezi manipulării evidente și să intri să bei o bere. Mhhhm, îmi vine să beau o bere și numai gîndindu-mă la bere. Am momente în care îmi vine să beau o bere chiar și în timp ce beau o bere, în sensul că beau o bere rea și aș avea poftă de una mai bună, mai rece, mai artizanală sau mai aromată, așa, dar asta e deja o problemă pe care trebuie s-o discut cu grupul meu de anonimi.

Orișicum, ideea la care vreau să ajung e că nu economisești apă cînd bei bere, ba dimpotrivă. E nevoie de multă apă pentru a obține o halbă de bere. Ca fapt divers, și preludiu pentru marea dezvăluire, e nevoie de 196 de litri de apă pentru a obține un ou de găină, 790 de litri de apă pentru un kg de banane și 1.600 de litri pentru a face o pîine de-un kil (crescut grîu, spălat tractorist care adună grîul și altele).

Pentru a obține un kg de carne de porc trebuie să cheltui aproape 6 tone de apă, pentru un kg de carne de vită e nevoie de 15 tone iar pentru 1 kg de ciocolată trebuie să prădui 17.196 de litri de apă, dacă e să crezi cifrele oferite de theguardian.com. Și nu sînt motive să nu le crezi.

La bere e mai complex calculul acvatic, căci cantitatea de apă necesară pentru a obține o bere depinde de mulți factori: la ce scară se lucrează (industrial sau artizanal), cît de temeinic speli ingredientele și sticlele, după ce rețetă gătești, etc.

Conform unor surse, într-o bere intră oriunde între 60 și 180 de litri de apă. Conform altor surse, un duș de 8 minute consumă oriunde între 60 și 130 de litri de apă. Așadar, poți să consumi mai multă apă îmbătîndu-te cu bere într-o seară decît făcînd dușuri zilnice timp de-o săptămînă.

Pe de altă parte, există și berării care consumă 3,5 litri de apă pentru fiecare litru de bere produs, ceea ce nu-i rău deloc, dar totuși e departe de acea economisire pe care o promite glumița de pe panou. Îi spun glumiță pentru că-s în toane bune (nu-s la prima bere) și ca să nu îi spun direct minciună, că sună urît.

Acum trebuie să vă las. Mă pun să calculez cînd pot să fac cel mai curînd un duș dacă mai vreau să beau azi o bere. Probabil peste vreo trei zile. Nici nu vreau să mă gîndesc ce se întîmplă dacă o să vreau și-o vișinată.
-----

September 12, 2016

Cum scrie un doctor despre dragoste

"Era o experiență nouă pentru mine, să stau liniștit în brațele cuiva și să vorbim, să ascultăm muzică sau să fim tăcuți, împreună. Am învățat să gătim și să mâncăm bine împreună; până în acel moment, eu trăisem mai mult sau mai puțin cu cereale sau sardine, pe care le mâncam direct din conservă, fără să mă așez la masă, în 30 de secunde. Am început să ieșim în oraș împreună - uneori la concerte (pe care le preferam eu), uneori la galerii de artă (pe care le prefera el), și adesea la Grădina Botanică din New York, pe care o străbătusem de unul singur timp de mai bine de 40 de ani. [...] 
Deseori înotăm împreună, acasă sau în străinătate. Câteodată ne citim unul altuia din cărțile pe care le scriem, dar, în general, ca orice cuplu, vorbim despre ce citim, ne uităm la filme vechi la televizor, privim apusul împreună sau împărțim sendvișuri la prânz."
Mi-au plăcut foarte mult aceste două paragrafe, destul de mult încît să mă pun să le transcriu. Am rezonat cu ele, înțeleg despre ce vorbesc, căci toate iubirile sînt la fel, cu mici variațiuni ce decorează în feluri unice și originale același sentiment măreț.

Întîmplător, aceste cuvinte îi aparțin lui Oliver Sacks, neurolog și scriitor de renume mondial, doctor ce a îmbunătățit viețile a nenumărați oameni, un bărbat care vorbește despre un alt bărbat, de care s-a îndrăgostit iremediabil la vîrsta de 77 de ani. Restul autobiografiei din care am decupat citatul e la fel de plăcut de citit. Se numește "În mișcare - O viață" și e o carte fascinantă, scrisă de un om fascinant.
-----
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...