September 29, 2015

In vitro veritas: copii născuți de mame virgine

poza e de aici
Spunea la un moment dat Cucu, Adrian Cucu, că Iisus a fost singurul bărbat care a rupt himenul din partea cealaltă. Cum s-a întîmplat de multe ori pînă acum și inevitabil se va mai întîmpla mult timp de acum înainte, Cucu avea atîta dreptate cît are licuriciul în fund lumină. Pentru că de ce spun asta? Pentru că într-un articol publicat zilele trecute în The Telegraph s-a relatat despre o nouă modă apărută în clinicile de fertilitate din Marea Britanie: virgine care dau naștere la pui vii.

Conform articolului, în ultimii 5 ani au existat cel puțin 25 de fecioare care, deși nu au cunoscut vreodată bărbatul în sens biblic, din diverse motive, au dorit să aibă copii, consolîndu-se probabil cu ideea că vor face sex destul după ce se naște copilul. Se știe doar că femeile fac mai mult sex după ce au copii decît atunci cînd sînt la începutul unei relații. Not!

Înțeleg cazurile în care beneficiara suferă de o fobie de natură sexuală, dar există și situații în care cele care apelează la această procedură (care costă circa 5.000 de lire, apropo) o fac doar pentru că încă nu au găsit bărbatul potrivit cu care să aibă o relație specială. Mi se pare un mod foarte neobișnuit și brutal de a-ți inaugura vaginul. Și mi se pare o reală risipă să dai 5.000 de lire pentru o chestie pe care o poți obține plătind o cină și un film. Eventual, și o cameră de hotel. Asta după ce ți-ai instalat gratis o aplicație de tip Tinder.

Nu mă privește pe mine ce fac oamenii cu părțile lor fătătoare, eu nu fac decît să comentez asupra unei statistici interesante: pe măsură ce tehnologia avansează, bărbații devin din ce în ce mai dispensabili. Frica, anxietatea socială, lesbianismul, imposibilitatea găsirii unui partener potrivit, toate acestea pot fi motive excelente pentru care femeile aleg acest tip de însămînțare (in vitro veritas). Așa cum unii copii sînt născuți din părinți campioni, alții pot fi născuți din părinți cam virgini.

-----

September 28, 2015

Corporațiile sînt malefice. Ce surpriză!

Scandalul emisiilor măsluite de Volksvagin a făcut un număr impresionant de oameni aparent adulți să se mire precum fata mare în fața erecției de faptul că o corporație poate manipula și minți exact așa cum poate să te fure la cîntar un bișnițar de pe marginea drumului. Există, desigur, mici diferențe privind maniera în care minte și manipulează fiecare, dar scopul final e același: maximizarea profitului prin orice mijloace posibile. Cu cît mai ieftine și mai eficiente aceste mijloace, cu atît mai bine.

Singura diferența majoră dintre cei doi, adică dintre corporație și bișnițar, nu dintre corporație și un penis erect, e bugetul de marketing. Fac această precizare deoarece corporația e exact ca un penis erect, pentru că tot ce vrea e să te posede. Bine, mai există o diferență: bișnițarul te păcălește o singură dată, în timp ce corporația te păcălește în mod continuu. Corporația vrea să fii clientul ei captiv, să știe că poate conta pe tine de fiecare dată cînd lansează un nou produs care nu e decît o variantă puțin îmbunătățită a vechiului produs (Apple) sau cînd oferă același mizerii ca multe alte firme (McDo / Burger King sau Adidas / Nike / Reebok). 

La fel ca țăranul care afișează mîndru cartonul cu "cele mai zămoase pere" sau "cele mai dulci roși", corporația proiectează o imagine care concordă în proporții variabile cu realitatea. Imaginea asta, cu cît e mai estetizată și mai atrăgătoare, cu atît e mai scumpă. Poți să crezi că pantofii sportivi te fac mai atletic, că mormanul de fiare în care gonești pe autostradă face mai puțină mizerie decît un alt morman de fiare similar, că cerealele pline de zahăr ale unora sînt mai sănătoase decît cerealele pline de zahăr ale altora, dar e naiv să crezi că toate aceste produse sînt exact atît de splendide pe cît susține producătorul lor prin reclame plătite. E la fel de prostesc să crezi că o bancă se preocupă de bunăstarea ta materială mai mult decît alta.

Totuși, între a cosmetiza caracteristicile produsului și a păcăli testele de măsurat eficiența cu softuri fantomă e o diferență ca dintre un motor electric și o locomotivă pe cărbuni. E surprinzător, dar nu e nici pe departe șocant. Corporațiile sînt malefice; știam că nu urmăresc altceva decît profitul încă de cînd Wall-Streetul a boțit economia planetei doar pentru că niște șefuți de-ai unor bănci s-au lăcomit la verzișori. Știam că multinaționalele nu pun preț pe individ încă de cînd au început să se facă glume cu copii care cîrpesc adidași sau de cînd fabricile de smartphoane au început să-și instaleze plase anti-suicid. Toate corporațiile sînt la fel - mașinării complexe de făcut bani și de mințit și exploatat consumatorul. Excepție face Thievery Corporation, care e de fapt o trupă de muzică electronică.

Cam asta e ideea paragrafelor de mai sus: corporațiile sînt malefice și mincinoase, lacome și mîrșave. Descoperirile acestor practici necinstite folosite de ele pentru a-și spori vînzările nu ar trebui să mire pe nimeni. 

Posted from my iPhone


-----

Melodia "Visător" lui Randi îmi place puțin pentru că seamănă cu una care îmi place mult

Cînd am auzit prima dată la radio piesa lui Randi mi-am zis: uite, mă, că se poate să scoți o piesă cu versuri decente și normale. bravo! Nu m-am gîndit prea mult la ea pentru că, probabil, am văzut pe geam ceva mai interesant. Nu ascult radio decît în mașină, deși nu-s taximetrist. 

Cînd am auzit-o a două oară mi s-a părut, din nou, că transmite un mesaj interesant. Unul pe care îl știam deja, parcă, dintr-o altă piesă. Comparația de mai jos am făcut-o bazîndu-mă pe această impresie. Versurile sînt de aici și de aici.

Strofa 1:


Cum ar fi să te trezești cu zâmbetul pe buze?       (imagine all the people) 
Să poți fi tu fără ca nimeni să te-acuze?                      (living life in peace)
Hai spune-mi tu cum ar fi...                               (imagine...)
Să sari când vrei peste o zi de muncă?        
Să ai puțin însă puținul să-ți ajungă?              (imagine no possessions)
Hai spune-mi tu cum ar fi...                        (imagine...)
Să creadă toți într-un singur Dumnezeu?       (imagine there's no heaven)
Să nu avem nevoie nici măcar de-un leu?          (imagine no possessions, din nou)
Hai spune-mi tu...                                                   (i wonder if you can)
Ce bine ar fi să nu lăsăm banii să vorbească pentru noi!   (imagine no possessions, a treia oară)
Bogăția e în inimi nu în foi.                                     (no need for greed or hunger)
Tu spui că sunt... Tu spui că sunt...    (you may say...)

Refren:

Un visător!    (i'm a dreamer)
Dar lasă-mă așa, te rog nu mă schimba!
Un visător!    (i'm a dreamer)
E bine-n lumea mea!
Etc.

Nu-i o traducere mot-a-mot a melodiei lui John Lennon și nu vreau să pară că-l acuz pe Randi de plagiat. Vreau doar să mă bucur în mod public că există și melodii care transmit un sentiment pozitiv, chiar dacă acel sentiment nu-i foarte original. Nu-i nimic rău în asta. 
-----

September 25, 2015

Verdict: selfie

Medicul legist se scărpina în cap cu încheietura, mănușile fiindu-i încă murdare de sucurile interne ale tînărului pe care lucrase în ultimele ore. În care lucrase ultimele ore, dacă e să fim corecți. Fusese o necropsie de rutină, făcută din obligație și nu din curiozitate medicală, deși i se întîmpla destul de rar să primească “clienți” atît de tineri. Un job e un job, nu contează.

Cauza morții, varianta neoficială, se știa dinainte, apăruse chiar și la știri, dar părinții băiatului insistaseră asupra unui set complet de analize post-mortem, refuzînd să creadă că odrasla lor iubită a putut pieri într-un mod atît de stupid. Erau încă în faza de negare; urmau să ajungă cît de curînd la cea de furie, apoi la celelalte: implorat divinitatea ca totul să fi fost doar un vis urît, petrecut o bucată variabilă de timp în depresie și, într-un final, acceptare a situației, într-o formă sau alta. Dar asta depindea numai de ei.

Mai mult ca sigur, raportul lui i-ar fi făcut pe săracii oameni să depășească etapa de “nu se poate așa ceva” și să ajungă în cea în care furia întunecă orice judecată limpede. De parcă era vina lui că s-a întîmplat ce s-a întîmplat. În spitale ar trebui să existe un specialist care să dea veștile proaste rudelor; unii doctori sînt prea obosiți sau prea blazați ca să mai poată genera empatie și tact cînd vine vorba de relații cu publicul. E nevoie de calm și cumpătare și eventual și de o diplomă în psihologie pentru a gestiona cît mai bine momentul în care-i anunți pe oameni că au pierdut pe cineva drag.

Gîndindu-se la toatea astea, legistul își freca în continuare țeasta, storcîndu-și creierii în căutarea unei soluții cît mai elegante de a nota pe un document oficial, pe lîngă informațiile medicale relevante, faptul că victima suferise o “moarte prin selfie”. Aruncă mănușile într-un coș și porni spre birou, unde avea să finalizeze partea birocratică a necropsiei.

În timp ce-și făcea curaj să-și pună verdictul pe foaie (răspuns final? da, moarte prin selfie), mestecînd pixul în gură și bătînd cu piciorul în podea, își aduse aminte de o statistică îngrijorătoare despre care citise undeva pe internet, nu mai știa exact unde. Nu că ar conta. Cică selfie-urile ucid anual mai mulți oameni decît rechinii. Culmea, despre smartphone-uri nu se fac filme de groază. Încă. Și mai culmea: unii oameni se chinuie atît de mult să proiecteze în online faptul că au o viață interesantă încît asta ajunge să îi coste însăși viața. Cel mai culmea: să mori exact în timp ce încerci să imortalizezi o clipă din viața ta. Cum a ieșit selfie-ul? Mortal.

Trebuie să poți să rîzi de chestiile astea, altfel ajunge jobul să te afecteze într-un mod iremediabil. Și să nu uităm: e doar un job. O mînă nesigură duce pixul spre foaie. Scrisul lui ar fi la fel de urît și dacă ar face o listă de cumpărături, probabil.
Moarte cauzată de traume intense la nivel de cap și torace. Traumele au fost dobîndite în timpul încercării de a face un selfie într-un loc nepermis. Toate acestea au fost confirmate de raportul inițial al poliției locale. 
Știe toată lumea ce-i ăla un selfie, nu? Poate că ar fi trebuit să scrie “încercarea de a face o poză” sau “fotografiere într-un loc nepermis”. În fine, o să știe mai bine data viitoare.
-----

September 24, 2015

Băieți, Allah încearcă să vă spună ceva

Cel puţin 717 persoane care luau parte la pelerinajul Hajj şi-au pierdut viaţa, călcate în picioare, lîngă oraşul sfînt Mecca. O ironie monstruasă face ca incidentul să fi avut loc în prima zi de Eid al-Adha, a.k.a. Sărbătoarea Sacrificiului. Asta după ce în urmă cu mai puțin de două săptămîni o macara a ucis încă vreo sută de credincioși, prăbușindu-se peste ei în cel mai puțin spiritual mod posibil.

Nefericita întîmplare se încadrează într-un tablou mult mai amplu, unul împestrițat din loc în loc cu sîngeroase cifre arabe.

1990: 1.426 de pelerini ucişi într-un tunel care conducea la locurile sfinte 
1994: 270 de oameni morţi în timpul unei busculade 
1997: 343 de pelerini ucişi şi 1.500 răniţi într-un incendiu 
2006: 364 de pelerini mor călcaţi în picioare în timpul ritualului de aruncare a pietrelor

Imaginea de ansamblu, oricît ar fi ea de subtilă și de inaccesibilă ochiului neantrenat, e o reprezentare metaforică a lui Allah în timp ce Acesta le explică unor tembeli că spiritualitatea nu înseamnă să pupi niște pietre sau să arunci cu un număr magic de pietre într-o piatră mai mare. Relația cu divinitatea nu are nevoie nici de intermediari, nici de GPS, nici de construcții megalomanice, susține Allah, teribil de mîhnit de faptul că relația profund intimă cu divinitatea pe care ar trebui s-o încurajeze religia organizată e deturnată de genul acesta de manifestații, veritabile demonstrații de automatism acreierat.

Metaforele prăfuite scornite de sacerdoții primitivi ai antichității sînt interpretate în mod eronat ca literă de lege, și asta îl supără cel mai mult pe Allah, care încearcă din cînd în cînd să le transmită hoardelor zeloase de credincioși că se îndreaptă pe un drum greșit așa cum știe el mai bine: luîndu-i la ei în grupuri mari și explicîndu-le în persoană. 

îmbrăcați în alb, pelerinii sînt personificarea perfectă a efectului de turmă
-----

September 20, 2015

Mihaela Rădulescu se fute (încă)

nu există un alt motiv pentru care să supui o astfel de poză ochiului public decît să-i arăți că, deși ai o vîrstă, tu încă te fuți. tu nu faci dragoste de dragul rutinei, ca o casnică plictisită cu basma pe creier. nu, tu te fuți ca-n filmele porno, în bucătărie, după ce ai gătit o omletă în pielea goală. și e în pielea goală, că sforicica aia nu se pune cînd vine vorba de minimul de igienă pe care-l impune lucratul în bucătărie. în plus, se știe cît e de sexi să gătești cu pielea expusă în preajma unor tigăi încinse. rrrrr!


asta vrea mihaela să se vadă, că ea încă se fute. ca o studentă, una care se arde în poziții care dau bine pe cameră, că așa a văzut ea în filme, dar care nu-s comode. mihaela e dezinhibată, e modernă, e tînără. mihaela se fute și vrea s-o afle toată lumea, că doar lumea e extrem de curioasă de viața ei sexuală. mihaela se afișează des în postură de accesoriu sexual, după care insistă s-o iei în serios cînd are păreri despre chestii. mihaela e confuză. de exemplu: îi spune mic dejun de cinci stele la omleta aia amețită. mihaela e genul de om care insistă să-ți arate pozele din vacanță, de cînd a fost la plajă la nudiști, deși o să le vadă și copiii și de obicei la nudiști e plin de bătrîni zbîrciți. poate ți le arată ca să iasă bine prin comparație cu ăia. 

nu știu dacă e o cascadorie piaristică ieftină, menită să-i ridice prețul, sau e doar un mod de a-și eleva moralul pozînd în obiect sexual. dar mi se pare o mișcare atît de josnică și de inutilă că nici nu merită să folosesc majuscule cînd scriu despre ea.

și știu că o face doar ca să atragă atenția și ca să se vorbească despre ea; și știu că cel mai bine ar fi să o ignor, că atîta merită; și bănuiam dinainte că se fute, că așa fac toți oamenii, dar acum am dovada clară că mihaela se fute și informația asta nu mă ajută cu nimic, ba chiar mă întristează puțin. să-mi fut una dacă nu mă întristează.

înțeleg să văd un bătrînel care se laudă cu potența lui, că bărbații sînt proști, formați din 90% penis și 10% transpirație. înțeleg și să văd o femeie care se laudă cu ce fute, pentru că orice cucerire sexuală e impresionantă după o anumită vîrstă. dar mihaela nu face decît să se laude cu ce fute felix.

ceea ce vă doresc și vouă. 
-----

Zuckerberg poate să-și vîre în fund "butonul de empatie"

- Nu e buton de Dislike, e buton de empatie, zice Zuckerberg.
- Empatie, ce plm mai e și aia? zice comentatorul romîn, ăla care atunci cînd vede un om deprimat care vrea să se arunce de pe bloc îi strigă "fă un backflip".

Pardon, romînul e mai prost de atît. El zice: fă un flic-flac!

Empatia față de străini nu există în online, și nu era nevoie de exemplul cu criza refugiaților ca să mi se confirme asta. În online, toți sîntem străini. Dar hai să n-o mai ard cu generalități și să trîntesc și un exemplu edificator.

O scriitoare anunță pe Facebook că urmează să se sinucidă. Prietenii și cunoscuții se mobilizează și o salvează, cumva, via Facebook. Îmi pare rău pentru săraca femeie, dar nu cunosc mai multe detalii. Pe mine mă interează mai mult comentariile la știrea publicată în Adevărul și distribuită pe Facebook despre această tentativă a ei. Am ales doar cîteva dintre ele, că mai mult n-am putut suporta.


Oana: Depresia e boală boierească! Singurul motiv pentru care nu există mai mulți oameni depresivi e că nu își permit. Oare cît costă, mă întreb, să fii depresiv? Aș putea să-mi permit, oare, o depresie mai mică? O semi-depresie? Mai sînt și alte boli rezervate spumei financiare a societății?

Roxana nu e empatică, dar e simpatică, ceea ce-i destul de aproape. Nici ea, nici Diana nu-și permit să se sinucidă, pentru că sînt mame. Se știe doar că mamele nu se sinucid niciodată (mai puțin atunci cînd o fac).

Cred că femeilor ăstora li se pare că depresia e o alegere. Ca și cum ar fi putut și ele să fie depresive, dar au ales să nu. Pentru că poți alege să nu te îmbolnăvești de o boală psihică.


Ioana Tănase dixit: "rogal pe dumnezeu sati indeparteze gindurile rele nu esti stapina pe viata ta este un cadou de la domnu" - no comment


Alice (who the fuck is Alice?) aproape că-i invidioasă că alții au timp să "se depreseze". Înțeleg din comentariul ei că depresia nu ține doar de un anume venit (peste medie, evident), e nevoie să ai mult timp liber ca să "te depresezi", n-o poți face așa, cu una, cu două, cînd te taie pe tine mîhnirea. Alice pare genul de femeie ocupată care n-are timp nici să moară. Vine doamna cu coasa la ea în fiecare zi și în fiecare zi Alice o trimite în pizda mă-sii cu roba ei neagră cu tot, pentru că ea n-are timp de prostiile ei.


Iulia Stănescu știe ea cum se comportă "sinucigașii adevărați", pentru că ori a văzut asta prin filme, ori l-a citit pe Durkheim, care zice clar în cartea lui că "sinucigașii adevărați nu postează pe Facebook".


Emil avea cuvîntul "empatie" în vocabular, dar l-a eliminat, pentru că era semn de slăbiciune. Între a scrie o prostie enormă pe Facebook și a nu scrie una, Emil a ales prima variantă, pentru că e un om dintr-o bucată. O bucată de căcat, dar totuși, o bucată. Oricum, o moarte ușoară e preferabilă unei morți chinuite, deci insulta lui nu-i chiar atît de gravă. Tîmpitul.

E mai mult decît evident că un buton de Dislike ar face mai mult rău decît bine. N-ai cum să mulțumești pe toată lumea, mai ales cînd majoritatea userilor e iremediabil cretină și la fel de empatică ca o clanță udă. Ar putea să tacă în loc să-și manifeste ignoranța, dar nu pentru asta s-au inventat rețelele de socializare.

Pe Youtube, de exemplu, există dislike-uri la absolut toate clipurile, chiar și la cele la care nu ai ce să dislike-uiești. Beethoven, de exemplu. Aș vrea să-i cunosc pe cei 156 de snobi care au vrut să se știe că sonata lui Beethoven nu se ridică la nivelul pretențiilor lor.


Acestea fiind spuse, mi se pare inutil viitorul buton de empatie al Zuckerbergului. Empatia e un sentiment complex, aproape incompatibil cu superficialitatea agresivă a Facebookului.
-----

September 16, 2015

5 motive pentru care sînt mîndru să fiu romîn

1. Doi refugiați afgani s-au apucat de plîns cînd au aflat că au ajuns în România. Se pare că singurul motiv pentru care un refugiat ne-ar trece granița e că s-a rătăcit. Asta e ca și cum ți-ar intra un șobolan în bucătărie și ar zice "Nu, mersi, coaie. Condițiile astea nu mi se par acceptabile, ar fi sub demnitatea mea să mă instalez aici.". Nu știu cum să vă explic, dar pe mine mă înceracă o mîndrie copleșitoare de fiecare dată cînd aud de o astfel de pățanie.

2. Corneliu Vadim Tudor s-a dus în Rai ca să-i scuipe pe îngerii care vorbesc altă limbă decît el. Multă lume se bucură că acest cancer moral nu se mai poate manifesta în nici o formă. În schimb, destul de multă lume îl regretă, ba chiar îi iartă derapajele pe motiv că a fost un poet talentat. Asta e ca și cum ai spune că Mao a fost un băiat extraordinar doar pentru că făcea un chow mein delicios. Platingul, cel puțin, era demențial. Un cancer e un cancer indiferent dacă bubele pe care le provoacă par artistice sau nu. Mîndru de propriul cancer, asta înseamnă să fii romîn idiot.

3. Oana Zăvoranu e milionară în valută străină. Dacă îți mai trebuia vreo dovadă că Dumnezeu te urăște, iat-o! Rebutul ăsta uman, care a devenit celebru dezbrăcîndu-se de haine și de bun-simț, are acum mai mulți bani decît poate număra. Ceea ce ar fi fost valabil și dacă ar fi avut doar 83 de euro, cred. Femeia asta e atît de toxică încît nici Cernobîlul nu se apropie de ea, dar, cumva, e mai cunoscută decît orice scriitor. Sînt mîndru de-mi vine să mă cac pe mine. Cine știe, poate reușesc și eu să fac bani din rahat, așa cum a făcut Zăvoranca.

4. Gigi Becali a scris cărți științifice. Nu există un oximoron mai puternic decît propoziția anterioară, nici măcar "Iisus a binecuvîntat acceleratorul de particule din Geneva" nu se apropie de halucinantul ideei că Becali ar fi în stare să scrie mai mult de o frază coerentă care, pe deasupra, să mai fie considerată și științifică. Sînt mîndru de nu mă mai știu comporta. Știu, nu-i mare brînză să scrii o carte, dar să pui poze de cînd ai fost în vacanță în Grecia și să aiurezi în scris pe teme spirituale e opusul științificului.

5. Ponta încă e premier. Tipul ăsta minte mai ușor decît respiră și o face cu lejeritatea cu care flegmează tractorisul pe hotar. Sînt mîndru că locuiesc într-una din acele țări în care e corectă din punct de vedere logic propoziția "Primii oameni în stat sînt ultimii oameni".

Astea-s motivele mele. Dacă nu vă plac, am altele, vorba unui ochelarist cu mustața desenată.
Voi ce motive aveți să fiți mîndri că sînteți romîni?

și Inna e mîndră că e romîncă, de aia cîntă mai mult în engleză (poza e de aici)
-----

September 14, 2015

7 întrebări pe care oamenii cu tatuaje sînt sătui să le audă

Sîntem în anul 2016, oameni buni, e cazul să nu mai căscați gura cînd vedeți pe stradă un om tatuat! Vedeți-vă de treabă și nu vă mai holbați! La fel ca și culoarea părului, a ochilor sau lungimea/lărgimea organelor genitale, tatuajele sînt doar un detaliu minor ce ține de aspectul exterior. Desenele astea bătute în epidermă sînt practic nesemnificative pe lîngă complexitatea nesfîrșită a spiritului uman. La aia ar trebui să vă uitați, nu la tribalele de pe braț sau la codurile de bare de pe gîți.

Treceți peste judecățile astea superficiale, măi! E doar un desen permanent pus pe piele, fie că are o însemnătate anume, fie că e făcut la beție. Poate că e făcut doar ca să supere niște părinți sau ca să atragă atenția asupra faptului că posesorul are un corp frumos decorat care pare extrem de artistic atunci cînd i se face dragoste pe la spate. Oricare ar fi motivul, nu vă privește! Ați înțeles?

Așa că lăsați-o mai moale cu întrebările astea de mamaie pocăită despre ce înseamnă să ai un tatuaj și dacă a durut sau nu. Normal că a durut, toate lucrurile mișto, care merită făcute, dor. Copiii, de exemplu, dor cel mai mult. E o durere care te ține pînă cînd mucoșii se mută de acasă, poate chiar mai mult. În fine, iată o listă de 7 întrebări pe care cei cu tatuaje s-au săturat să le audă de la încuiați:

1. Nu te supăra, îți dai și mie o țigară?

2. De unde ți-s bunicii?

3. Mai plouă?

4. De ce nu mi-ai răspuns la Friend Request?

5. E cîinele tău?

6. Ai un prezervativ?

7. Cît crezi că mai durează?

S-a înțeles? OK. Așa că nu-i mai deranjați pe sărmanii oameni cu întrebări stupide în timp ce încearcă să-și exprime originalitatea folosind toți aceleași 5 tatuaje. Cu plăcere!

poză înșelătoare care conține nuditate pentru a atrage click-uri, luată de aici
-----

Nu există om mai prost decît Victoraș Micula

Știu că mă hazardez făcînd o asemenea afirmație, pentru că n-am întîlnit încă toți oamenii proști de pe lumea asta și nu l-am întîlnit nici pe Victoraș, doar l-am văzut de vreo două ori la știri, dar sînt aproape sigur că trebuie să scurmi puternic pe fundul butoiului cu oameni proști ca să găsești un specimen mai tălîmb decît micul chemical brother. Teoria mea se bazează pe două evenimente separate. Ar fi fost frumos să fie trei, că orice fel de treime aduce o greutate aproape mistică argumentației, dar nu-s decît două.


Una e mai veche, cred că de anul trecut. Băiatul n-a reușit să ia bacalaureatul. De două ori. Și nu numai că n-a reușit să facă de-un cinci în condițiile în care știu că persoane cu autism au reușit să promoveze examenul cu o medie de șapte și ceva, dar a fost și prins în timp ce încerca să copieze. La limba romînă, aia la care poți să scrii orice fel de basme ca să-ți asiguri trecerea. Cît de prost trebuie să fii să nu poți rezolva un nenorocit de bacalaureat în condițiile în care tu ești Richie Rich-ul bihorului? Cît de prost trebuie să fii să pici un examen pe care l-a luat chiar și Vanghelie? Cam cît Mirel Rădoi de prost, îmi imaginez.

Ca idee, Mirel Rădoi nu s-a înscris la sesiunea din toamnă a bacalaureatului (de care are nevoie ca să poată fi antrenor) din cauză că are un program prea încărcat cu echipa pe care o antrenează. I-aș explica ce-i ăla un catch-22, dar cred că e prea ocupat.

Vara asta, Victoraș s-a dus la mare. S-a aruncat în apă din elicopter și apoi s-a apucat de scris niște poezii atît de penibile că pînă și un manelist s-ar sfii să pună așa ceva într-o melodie, orîcită valută i-ai lipi de frunte. De fiecare dată cînd vrea să pară adult, Victoraș nu reușește decît să arate ca un copil îmbrăcat în hainele părinților. Poate și pentru că e cunoscut drept Victoraș. Omul e o parodie amubulantă a lui Dan Bilzerian, care e și el la rîndul lui o parodie umană. Și cu asta ajung la cea de-a doua informație care m-a făcut să-l consider prostul suprem: s-a dus la mare și n-a agățat nimic.

Băiatul se duce la mare (dar și la Prislop) cu elicopterul, are mașini care valorează mai mult decît toate apartamentele lotului olimpic care a luat locul I din UE la Olimpiada Internațională de Matematică la un loc, fumează trabuc și bea whiskey și e creț ca un poodle. Și, cu toate astea, n-a reușit să fută nimic pe litoral pentru că, zice el, fetele de acolo erau leșinate de căldură. Mie mi se pare teribil de amuzantă scuza lui, în special pentru că am mai auzit replica asta și de la un miner gras care le-a explicat colegilor, după sejurul pe litoral, că n-a reușit să înscrie pentru că "ce să mai fuți pe căldurile alea...".

Cam cît de nasoală trebuie să-ți fie personalitatea ca să nu fuți nimic cînd mergi la mare? Sigur la el e problema, că nu cred că-i genul de om care să se ferească de bijboc din motive religioase. Și nu-i destul de dezghețat să aibă o altă orientare. Dacă te uiți puțin la fața lui se vede clar că abia așteaptă să-și piardă fecioria. Deci, cum de n-a reușit să penetreze ceva cu toată averea aia a lui pe post de wingman? Ajunge să-ți parchezi Ferrari-ul în fața clubului și să zăbovești inutil în preajma lui cîteva minute și deja ești asaltat de un roi de vagine profitoare. Ce s-a întîmplat? O fi el prea egoist ca să-și împartă opulența? Că de modestie nu poate fi vorba, asta e clar din postările de pe pagina lui de Facebook.

Singura explicație rămîne asta: e cel mai prost om de pe fața pămîntului.

Eu vreau să-l văd cum reușește să fută ceva. Orice. Dar, pentru că am văzut că banii nu-l ajută, vreau să-l văd cum reușește prin forțe proprii. De aia m-am decis să nu mai cumpăr niciodată nimic fabricat de European Drinks sau European Food sau Scandic Distilleries sau orice altă firmă a dinastiei Micula. E pentru binele lui ăsta micu', credeți-mă.
-----

September 8, 2015

E ok să nu știi cine a cîntat la Untold

A făcut colegul și prietenul Dragoș Stan un material în care participanții la Untold își dădeau cu părerea despre niște trupe care nu există. E un clip amuzant, o combinație între o chestie pe care a făcut-o Jimmy Kimmel și Vax Pop-urile lui Răzvan Anghelescu, alea în care țăranii nu știu în ce an sau pe ce planetă se află. În fine, e doar un material amuzant care nu ar trebui să ridice semne de întrebare, pentru că singurul lui scop e să amuze. E clar că s-au păstrat doar răspunsurile funny și că montajul e de așa natură încît să scoată în evidență ipocrizia vorbitorilor. Pentru că nu-i interesant să te uiți la un clip în care oamenii știu despre ce vorbesc și au dreptate în tot ce zic.

Există, însă, unele ființe internautice atît de bătute în cap încît spun despre filmuleț că e "editat" la modul acuzativ, fără a avea proprietatea termenilor. Tot ce-i video e editat, adică montat, pentru că asta înseamnă să fii editor: a tăia ore de video și a aranja bucățile în așa fel încît rezultatul final să spună o oarecare poveste. Cuvîntul pe care îl caută ei atunci cînd spun că e "fake" sau "editat" e altul: "regizat". Într-adevăr, unele clipuri sînt intenționat înșelătoare, fie prin scoatere din context a unei declarații (vezi Antena 3), fie prin regizarea momentului (vezi toate farsele de la tv, toate emisiunile gen reality-show, toate scandalurile mondene). Ca idee, clipul ăsta nu-i regizat, chestie care mi-ar fi fost evidentă și dacă nu-mi povestea Dragoș acum o lună despre ce a lucrat el la Untold.

În fine, alta e ideea la care am vrut să ajung. Mă, e ok să nu știi cine cîntă la un festival care are pe afiș peste 150 de nume. E greu să fi auzit de toți și, pe deasupra, să le cunoști și muzica. Nu se așteaptă nimeni să-i știi pe toți, cum nu se așteaptă nimeni să știi după nume toți actorii secundari și terțiari dintr-un film, de exemplu. E normal să spui "nu știu" sau "n-am auzit de ăștia, eu am venit pentru headlineri". 

E firesc să nu știi chestii (eu, de exemplu, nu știam pînă de curînd că există județul Călărași), dar e la fel de firesc să îți maschezi cumva ignoranța, adoptînd un discurs de politician care răspunde la fel, fără a spune nimic, indiferent de întrebare. Asta face clipul să fie amuzant, că e evident că oamenii nu-s destul de maturi încît să recunoască că nu au toate răspunsurile. Asta înseamnă să fii tînăr: să crezi că le știi pe toate.

Dacă materialul ăsta are vreun merit în afară de cel umoristic, e că i-a învățat pe niște copii că e absolut ok să recunoști că nu știi răspunsul la orice întrebare. Acestea fiind scrise, eu mă duc să ascult niște Richard Nixon. Îmi plac piesele mai noi ale lui, alea mixate de DJ Tony Blair.


-----

September 6, 2015

Dacă Oprescu ar fi fost patronul unei berării

Dacă Sorin Oprescu ar fi fost patronul unei berării, lucrurile ar fi stat în felul următor:

- din berea pe care ai plătit-o în avans și pe care ai putut s-o comanzi doar pentru că ai cunoscut oamenii potriviți, care te-au recomandat patronului și te-au ajutat să-ți rezervi o masă în berărie, ai fi putut bea doar o treime, restul fiind împărțită între chelner, barman, spălătorul de vase, tipul care livrează sucurile, femeia de serviciu și patron, care soarbe 10% din tot ce se vinde în establishmentul lui; la fel ar fi fost și în cazul în care ai fi comandat un sandwich, berăria lui Oprescu fiind mai mult un fel de gastro-pub care își selectează clientela în funcție de aparteneța politică;

- majoritatea angajaților au fost prinși beți la volan, pentru că s-au servit cu generozitate din berile clienților, dar patronul susținea că lui nu-i miroase niciodată gura a hamei. acum a fost prins conducînd cu o alcoolemie de 25 la mie și pare că asta îl miră teribil; te întrebi și tu cum de ai putut să faci consumație într-o astfel de berărie;

- răspunsul e simplu: există multe alte locuri în care poți să bei o bere cinstită, dar una cu un conținut caloric mai mic, care nu îți îngrașă rapid burdihanul; de asemenea, în berăria lui Oprescu ești de-al casei și ești servit rapid, atîta timp cît faci cinste din porția ta tuturor angajaților; alții se așează la mese și nici măcar nu-s băgați în seamă, pentru că-s fraieri și nu știu cum funcționează lucrurile într-o berărie condusă de un medic;

- berării care procedează similar mai există, dar acolo toate se petrec mai pe sub tejghea; în berăria lui, Oprescu îți bea din bere și-ți urează "Sănătate!" în văzul tuturor; acum, după ce a fost prins, parcă îl ia cu amețeală, dovadă că, într-adevăr, alcoolul dăunează grav sănătății.

Sorin Oprescu, berarul nepriceput (poza e de aici)
-----