January 25, 2016

Cîți cartofi poți să cumperi cu un milion de euro? Nici măcar unul

Un colecționar de artă, atît de bogat încît nici nu mai știe cum funcționează banii, a plătit un milion de euro pe un cartof. Dar nu pe un cartof adevărat, din care să facă cea mai scumpă porție de piure din lume, pe care s-o mănînce mai apoi cu șnițele, ci pe poza unui cartof. Pentru că îl jenau banii în cont, pentru că se plictisea și pentru că sugeți pula, băi săracilor.

Indiferent de ce te-a făcut internetul să crezi, pozele se plătesc. În special pozele bune. Dacă nu mă crezi, întreabă orice fotograf de nunți. Dar suma asta e de-a dreptul ridicolă. E ridicolă și de-a dreptul și de-a stîngul. Nu la fel de ridicolă ca altele, dar ridicolă. Pentru că-i stupid să decartezi un milion de euro pe-un cartof în care n-ai găsit un putregai în formă de cruce sau măcar chipul lui Arsenie Boca.

ceci n'est pas une pomme de terre, c'est un million d'euros (sursa foto)
-----

January 20, 2016

Un cappuccino și o murătură

O vreme am stat nedumerit în ușă, pentru că mi se aburiseră ochelarii și fără ei văd la fel de rău ca și cu ei aburiți. Intrasem de la minus multe grade direct în fumul înecăcios, dar cald, al unei cafenele în care nu mai călcasem pînă atunci, deci era firesc să pierd un tempo sau două cu acomodarea la mediu. Nu părea să fie genul de local cu autoservire, așa că m-am instalat de unul singur la o masă de patru persoane și am așteptat să vină cineva să-mi ia comanda. Cui nu-i place să fie servit?

Cînd tipa a strigat din spatele barului "Ce doriți?" am presupus, fără să reproduc scena lui DeNiro din Taxi Driver (Are you talking to me?), că vorbea cu mine. În local nu mai erau decît două doamne trecute de prima prospețime. Ele erau singurele responsabile pentru tot fumul de acolo. Una din ele insista să achite ea nota de plată pe motiv că primise deja pensia, spre deosebire de cealaltă care, am dedus eu ca un campion, nu primise încă pensia. "Un cappuccino" zic eu, încercînd să mă fac auzit peste bîrîiala din boxe în așa fel încît să nu las impresia că arunc zgomotos cu ordine. Purced apoi la a citi ziarul, lăsîndu-mă leneș pe spătarul scaunului și despachetînd săptămînalul ca pe un cadou pe a cărui hîrtie colorată vreau s-o păstrez și s-o folosesc cu altă ocazie.

Privirea tipei, cînd a venit într-un final cu comanda, lăsa de înțeles că tocmai îi lovisem cîinele cu mașina. Eram pe cale să-mi cer scuze și să mă ofer să-i plătesc veterinarul cînd mi-am adus aminte că n-am mașină și că venisem pe jos. Se uita la mine în felul acela special în care te uiți la un lapte pe care vrei să-l smîntînești cu puterea minții. Dacă Iisus putea transforma apa în vin, ea putea să o preschimbe în oțet doar uitîndu-se chiorîș la ea. Sictirul ei tacit părea să includă atît dezgust, unul oarecum mirat, identic celui pe care-l simți cînd găsești un vierme în croissant, cît și oftică, aia pe care o generezi cînd colegul de bancă refuză să-ți șoptească în timpul examenului.

Ce scroafă! În loc să se bucure că are clienți, ea se comportă ca și cum i-aș fi întrerupt coitusul, mă gîndeam eu în timp ce învîrteam zahărul brun prin cappuccino. Bun, fierbinte, spumos, era exact cum trebuie să fie un cappucino. Cred, habar n-am, nu-s cafegiu. Dar mi-a picat bine, m-a încălzit și m-a făcut să privesc cu un ochi mai indulgent comportamentul chelneriței. Sigur avea necazurile ei, care nu-i dădeau pace și care o împiedicau să zîmbească și să fie ospitalieră.

Și tu, și eu, avem probleme de familie, zice cîntecul. O fi avînd și ea. N-aveam de unde să știu ce demoni îi perturbau existența. Așa că am decis să fiu înțelegător și să încerc să nu contribui și eu la necazurile ei. N-am vrut să-i înrăutățesc starea, că era deja destul de încruntată. Așadar, ca să nu-i sporesc mîhnirea, încurcîndu-i socotelile și complicîndu-i inutil viața, nu i-am lăsat nici un bacșiș. N-am vrut s-o supun la supliciul de a face calcule suplimentare, ea fiind în mod evident preocupată de altele, mai grave. Sper că se simte mai bine acum.

cafea în spuma căreia cineva a desenat o păsărică supărăcioasă (angry bird)
-----

January 19, 2016

Universul a vrut ca eu să nu-mi fac patul azi dimineață

Ascult în mod religios, pe iTunes, StarTalk, podcastul astrofizicianului Neil DeGrasse Tyson, care aproape că știe mai multe despre cum funcționează universul decît știe Vulpescu despre cum funcționează femeile. Spun "aproape" dintr-un motiv foarte solid: întrebat despre natura materiei întunecate (dark matter), Neil recunoaște, într-o formulare lungă și extrem de educativă, că nu se știe nimic despre aceasta. Vulpescu n-ar recunoaște nici picurat cu acid pe testicule că nu-i maestru absolut în tot ce înseamnă femeie.

Mai mult, Neil recunoaște că numele materiei întunecate poate fi înșelător, pentru că nu se știe deocamdată dacă e materie sau nu. Mai degrabă e un fel de gravitație cu sursă necunoscută, deci un nume mai potrivit ar fi fost cel de gravitație întunecată (dark gravity). Nu se știe nimic în afară de faptul că acționează ca un fel de gravitație. Nu se știe de unde vine, ce vrea sau cum se măsoară. Nu interacționează cu lumina, deci nu poate fi analizată spectroscopic (spectroscopia fiind fundamentală astrofizicii, pentru că ne permite să știm din ce-i formată și cum se comportă o stea aflată la milioane de ani-lumină distanță).

Același lucru e valabil pentru energia întunecată (dark energy), despre care Neil spune că e: a mysterious pressure in the vacuum of space pressing against the fabric of the Universe making it accelerate in its expansion against the gravitational wishes of the galaxies it contains. Fucking înfricoșător - o forță necunoscută extinde în mod accelerat universul în ciuda faptului că gravitațiile galaxiilor pe care acesta le conține ar trebui, în mod logic, să-l comprime.

Neil, care-i un fel de Stephen Hawking combinat cu Will Smith, deci unul dintre cei mai faini oameni din toate timpurile, se declară, în numele întregii astrofizicimi, complet cufundat în ignoranță din acest punct de vedere. Continuă spunînd, oarecum mîhnit, că 96% din forțele care întrețin funcționarea Universului sînt reprezentate de aceste două vagi noțiuni, materia întunecată și energia întunecată, restul de patru procente fiind compuse din totalul cunoștințelor umane privind legile fizice, chimice, biologice.

Deci tot ce știm în acest moment despre Univers, despre care oricum cunoaștem extrem de puține, speculînd despre găurile negre mai mult prin filme, orbecăind cu steliții prin ograda propriului sistem solar și reușind să lăsăm doar 12 seturi diferite de bocanci pe suprafața Lunii, reprezintă doar puțin mai mult decît marja de eroare a unui sondaj de opinie. Nici nu ne cunoaștem încă măsura propriei ignoranțe. Vorbesc de ignoranță la nivel macro, de specie. Ca individ știu exact cît sînt de ignorant (foarte), dar știu că sînt mulți cei care nu au nici măcar acest privilegiu.

E un gînd cel puțin descumpănitor, de aia nu mi-a venit nici măcar să-mi fac patul. Ce rost mai are?

Are! E minunat să știi că mai sînt atît de multe mistere de elucidat! Avem atît de multe de învățat despre natura Universului, despre cum a luat ființă și cum funcționează. A fost totul un accident sau există predeterminare? Avem încă de găsit calea de mijloc dintre teoriile cuantice și relativitate. Avem atît de multe de învățat și de descoperit!

Tocmai de aceea m-am apucat să citesc mai multe despre spațiu din cartea lui Neil (Death by Black Hole). Conform dorințelor Universului, am făcut-o întinzîndu-mă comod în patul încă nefăcut.


-----

Știați că veverițele au o memorie de elefant? Nu, nu știați

Trivia: Squirrels can remember the hiding places of up to 10.000 nuts.

E incredibil de satisfăcător să știi lucruri! Chiar și așa, la modul general, fără a fi expert în ceva anume și fără a deține cunoștințe exhaustive despre un subiect sau altul. E nemaipomenit de plăcut să piperezi o conversație cu informații stranii și interesante, cu care să ieși în evidență și să-i impresionezi pe ceilalți.

Nu poți strecura oricînd în discuție faptul că urina de cămilă are consistența siropului, mai ales dacă ești la un mic dejun pe bază de clătite și french toast. Dar, dacă se întîmplă să fii undeva unde se povestește despre vacanțe în Tunisia și despre călăritul de cămile pe care-l implică un tur ghidat prin pustiul nord-african, un astfel de detaliu poate condimenta povestea și o poate duce într-o zonă amuzantă și distractivă.

De fiecare dată cînd crezi că poți îmbogăți discuția, fie că te abați de la subiect sau nu, poți specula pe marginea unor informații extraordinare, cum ar fi faptul că bărbații cu testicule mai mici tind să fie tați mai buni sau că vacile au de 2,5 ori mai multe papile gustative decît oamenii, deși nu pare să le ajute la nimic, că nu le văd strîmbînd din nări atunci cînd rumegă iarba pe care tocmai au urinat.

Dacă îi dai alcool unei musculițe de oțet (Drosophila melanogaster), aceasta va căpăta tendițe homosexuale. Un copil în vîrstă de un an are 30% grăsime, cam cît o smîntînă cinstită. Masculul maimuței capucin va face sex cu orice femelă care aruncă în el cu o piatră, ca pregătire pentru căsătorie, probabil. În Biblie nu se pomenește niciodată că cineva zîmbește. Sloganul firmei Nike (Just Do It) a fost inspirat de ultimele cuvinte ale unui criminal. În fiecare an, în Asia sînt mîncate patru milioane de pisici. Veverițele își pot aminti pînă la 10.000 de locuri în care au ascuns nuci.

Majoritatea acestor informații, pe care le-am tradus de pe site-ul qi.com, vin din surse credibile și se bazează pe studii ce pot fi verificate și reproduse. De exemplu, despre musculițele bețive și homosexuale se pot afla mai multe AICI. E interesant, pentru că alcoolul dezinhibă în moduri similare nu doar insectele, ci și oamenii. Dar nu-mi pot imagina nicicum felul în care cercetătorii și-au dat seama că memoria veveriței o rivalizează pe cea a elefantului. Apropo, elefanților le place să se gîdile între ei. Știați asta?

Cum au ajuns la acest număr? Au pus o veveriță să ascundă 10.000 de nuci și apoi, cînd veverița a vrut să le păstreze, au obligat-o să le returneze arătîndu-i secțiunea de penalități în contractul pe care-l semnase înainte de începerea experimentului? Au pus mai multe veverițe să completeze niște formulare și, în urma răspunsurilor acestora, și-au dat seama că, în medie, o veveriță poate ține minte zece mii de ascunzători, avînd un palat al memoriei ce l-ar umili chiar și pe Sherlock Holmes? Au urmărit veverițele prin pădure și și-au notat toate locurile în care acestea au pus deoparte cîte ceva de-ale gurii?

Nu știu, dar genul acesta de informație pare cules dintr-un documentar narat de Snoop Dogg, pentru că mi-e greu să cred că se poate demonstra empiric că un șobolan cu coadă stufoasă are timpul și resursele să ascundă zece mii de nuci sau alune în zece mii de locuri diferite, pe care să le și țină minte.

Scepticismul mi-e alimentat și de faptul că am un termen de comparație foarte concret: mi se întîmplă destul de des să uit că am cumpărat vreun fel mîncare doar pentru că l-am pus într-un loc diferit față de cele două locuri în care pun de obicei mîncarea (frigider și cămară). Și n-are cum să fie o veveriță mai harnică, mai isteață sau mai descurcăreță decît mine, nu?

poze e de aici
-----

January 15, 2016

Cum să fie familia, conform Constituției creștinilor

Încă n-am citit Constituția (să nu-mi spuneți cum se termină), deci nu știu exact ce spune aceasta despre familie, dar demersul Bisericii Ortodoxe de a strînge semnături întru modificarea ei astfel încît să scrie negru pe alb (cu font Times New Roman, cel mai probabil) că familia e formată din bărbat și femeie mi se pare cel puțin superb, dacă nu chiar superfluu. Chestiile astea trebuie reglementate, la fel ca numărul actelor sexuale per lună, precum și durata și poziția în care acestea se consumă, pentru că altfel riscăm să ne pierdem valorile tradiționale, din ce în ce mai amenințate de homosexualitate, corporații și gluten.

Dovada că Biserica e cea mai în măsură să dea indicații despre cum să-ți rînduiești rapoartele sexuale e această știre care ne arată că, de peste un secol, cei mai mulți copii din țara noastră sînt concepuți în Postul Crăciunului, iar cei mai puțini în Postul Paștelui. Așadar, Lăsata Secului nu coincide întotdeauna cu Lăsata Sexului.

N-are rost să enumerăm aici toate felurile prin care căsătoriile între persoane de același sex afectează familiile convenționale, pentru că-i evident cît de puternic te pot leza comportamentele și obiceiurile unor străini cu care n-ai nimic în comun și cu care nu interacționezi niciodată. Practic, ceea ce fac oamenii cu viața lor te privește în mod personal, tu fiind direct influențat de futaiurile tuturor celorlalți membri ai societății.

Nu e imposibil să-i explici unui copil că doi oameni de același sex se iubesc și vor să fie împreună și să se bucure de aceleași drepturi fundamentale ca toți ceilalți, dar de ce să te complici? Mai dă-l în mă-sa de copil, de ce să-l supui la chestii care-s în afara sferei tale de înțelegere? Nu e greu nici să-i explici unui adult că mariajul a două Mării nu-i șubrezește lui relația, dar de ce să-ți bați capul să educi niște oameni care-s mai preocupați de relațiile lui Guță decît de relațiile proprii?

E împotriva firii ca un copil să aibă doi tați. În schimb, e perfect creștinesc ca șapte copii, născuți din patru mame, să aibă un singur tată, pe Cristi Borcea. În fine, motive pentru a îngrădi noțiunea de familie sînt pînă la cinci sute, astfel că ar fi o idee bună să modificăm Constituția doar pentru a-i liniști pe acei habotnici care nu înțeleg că homosexualitatea nu-i o boală, o preferință sau un moft, ci o simplă trăsătură de caracter, precum culoarea părului, înălțimea, simțul umorului sau predispoziția la obezitate.

Însă, pe lîngă această modificare pentru care B.O.R. face lobby cu reale șanse de succes, eu aș propune și niște amendamente:

- femeia să fie supusa bărbatului; însă, atunci cînd bărbatul are chef să stea dedesubt, femeia să fie sus pusa bărbatului;

- copiii familiei trebuie să-și facă ordine în cameră în fiecare zi, pentru că, dacă nu, jar mănîncă;

- bărbatul și femeia pot face sex în zilele de post doar cu dezlegare de la preot și cu promisiunea că îi vor oferi acestuia toate detaliile despre partidă în timpul următoarei spovedanii;

- la copii, ora de religie e obligatorie și durează două ore;

- 10% din veniturile familiei trebuie donate Bisericii; hainele de aur și mașinile de lux nu se cumpără singure;

- bărbatul să nu mai intre încălțat pe covor, că tocmai ce-am aspirat;

- toate metodele de contracepție sînt necreștinești atîta timp cît B.O.R. nu deține nici o farmacie;

- locul femeii e în bucătărie, unde trebuie să facă ciorbă de perișoare cel puțin o dată pe lună; supa cremă nu poate fi considerată un fel de mîncare de tip "zeamă"; e mîncare pentru copii, ca piure-ul de morcovi;

- copiii să primească o educație creștinească, să creadă mai puțin în Moș Crăciun și mai mult în Arsenie Boca;

- în fiecare lună, suma cheltuită de bărbat pe alcool trebuie să fie egală cu suma cheltuită de femeie pe coafor și machiaj;

- familia se întemeiază cum zice popa, nu cum face popa (majoritatea popilor fiind celibatari și avînd la fel de multe cunoștințe despre sexualitate ca un cuier plin cu geci de blugi).

ne plac familiile moderne, dar numai în filme
-----

January 13, 2016

Ce se întîmplă dacă ții o felie de ceapă între fese? Rezultatele sînt miraculoase!

Uimitoarele efectele benefice ale cepei, în toate formele ei de organizare - ceapă roșie, verde, albă, cepuță, arpagic, praz, etc. - au fost cunoscute oamenilor, dar și unor gorile mai gospodăroase, încă din cele mai vechi timpuri. Chinezii au fost deschizători de drumuri în acest aspect, Confucius lăsînd moștenire o mare vorbă legată de această incredibilă legumă: "Alege un job care-ți place și nu va trebui să muncești nici măcar o zi pentru a face bani de ceapă". De-a dreptul motivațional! Senzațional și inspirațional!

În folclorul nostru, cel inventat de daci și pîngărit de popoare invadatoare și unguri, influențele cepei asupra sănătății poporului au rămas consemnate într-un mod unic. Izvoarele istorice orale - oralitatea fiind modul preferat de propagare a senzației de ceapă - formează o funie peste timp, oferindu-ne mostre de geniu rustic precum colinda "O, praz frumos!" și binecuvîntarea "Ceapa mă-tii de copchil!", cea care-i adresată în mod tradițional năzdrăvanilor cu sănătate robustă, obținută pe care ereditară de la mamă.

poză făcută puțin mai devreme cu ajutorul unei cepe de dimensiuni medii,
a unui aparat foto digital și a unui prieten foarte înțelegător
Avînd asupra omului un efect opus celui pe care-l are usturoiul asupra vampirilor, ceapa lucrează în căi pe cît de misterioase, pe atît de eficiente. Rezultatele sînt garantate, fie că îți îndeși în ureche o micuță inimă de ceapă, ale cărei bătăi ritmice potolesc peste noapte fierbințeala sîngelui, fie că îți elimini germenii și bacteriile de pe talpa piciorului ticsindu-ți șosetele cu ceapă tocată în stil Julien (Încercați! Funcționează la fel de bine ca un duș, mai puțin partea cu mirosul).

Ținutul unei felii de ceapă între fese (sau buci, depinde din care parte a țării ești) are ca prim rezultat o răcorire winterfreshiană a fundului. Ceapa interfesieră împrospătează și salubrizează zona dorsală cu ajutorul acizilor sulfenici (cei care storc întotdeauna lacrimi din ochi, indiferent de ochi). Pe lîngă asta, prezența cepei în chiloți oferă un foarte bun subiect de conversație, ceva de genul:
Cine a mîncat ceapă? Mă, sigur n-a mîncat nimeni ceapă? Dacă n-a mîncat nimeni ceapă, de ce miroase atît de tare a ceapă? Serios, miroase foarte tare a ceapă! Și nu oricum, miroase a ceapă care s-a... făcut pe ea. Sigur n-a mîncat nimeni? Poate ați mîncat și ați uitat. Tu de ce rîzi? Cum adică? Bă, ești prost? Ți-ai băgat o felie de ceapă în fund? Ce? Mai multe felii? De ce? Nici nu mai contează. Ieși afară, ești concediat! Tuț ceapa mă-tii!
-----

January 12, 2016

Vin Diesel, vînător de vrăjitoare

The Last Witch Hunter e o discotecă de film în care personajele își poartă motivațiile pe mînecă mai ceva ca la o petrecere cu brățări. Vrăjeală video și luminițe colorate și niște fum pe deasupra ca să-i deruteze pe cei care-s destul de naivi să caute un tîlc într-o producție care face ca și o glumă precum Hansel și Gretel, vînători de vrăjitoare să pară un demers cerebral și introspectiv.

nu c-ar conta la ceva, dar poza e de aici
Vikingul Diesel, vînător de vrăjitoare și beard brother medieval, se pricopsește cu o blestemată de nemurire, astfel că-și dedică timpul în slujba Serviciului de Control al Vrăjitoarelor, pe care le păstorește și în care bagă spaima cu lejeritatea cu care băga mașini furate în viteza a doua în Fast & Furious. Cînd treaba se împute și un hipster bătrîn vrea să o readucă la viață pe farmazoana malefică ce a strînit adrenalina în scena de deschidere a filmului, Vin Diesel se înhăitează cu roșcata ce i-a frînt inima lui Jon Snow (fix înainte de a-i fi frînte și restul de organe de către frații lui negri) și pornește într-o aventură ce ar stîrni indivie doar printre colegii mai mici ai lui Harry Potter.

În fine, filmul nu-i o capodoperă, deși trailerul acesta m-a indus puțin în eroare, trezindu-mi intersul pentru a vedea un fel de Pitch Black combinat cu Constantine. Nedumerirea mea e alta, și e legată de film doar tangențial, pentru că am sesizat chestia asta și prin alte filme sau cărți. E vorba despre magie și despre vechimea ei.

Magia pare a fi asemănătoare vinului - cu cît e mai veche, cu atît e mai potentă. Incantațiile antice le surclasează pe cele mai fresh, proaspăt stoarse. Vrăjeala, cu cît e mai vintage, cu atît e mai puternică. Treaba asta pare a fi acceptată în mod unanim de majoritatea ficțiunilor. Dar eu cred că ar trebui să fie tocmai invers. Magia e ca și tehnologia: cel care o folosește și îi imprimă voința proprie o plasează într-o extremă sau alta. Magia e o unealtă, e ca și tehnologia. Poate fi extrem de distructivă și de periculoasă în mînile nepotrivite, așa cum la fel de bine poate să fie o binecuvîntare dacă e folosită în slujba binelui cu B mare. E elementar, dragul meu Diesel.

Să vii cu niște magie prăfuită la un duel de supranaturali e ca și cum ai scutura sulița la niște tipi înarmați cu mitraliere laserificate (ce-o mai fi însemnînd și asta). Se pornește de la premisa că domeniul magiei nu avansează deloc. S-au stabilit niște vrăji cu mii de ani în urmă și gata. Cele mai bune s-au uitat și au rămas doar cîteva, așa, de formă. Astfel că atunci cînd vreun împătimit dezgroapă texte vechi, se încarcă instant cu cunoaștere și-i nimicește pe săracii moderni, care n-au progresat deloc în studiul farmecelor și vrăjilor. Jalnic!

Vreau să văd un fantasy în care băieții care au în posesie cea mai noua magie cîștigă orice luptă. Așa cum cel mai nou telefon te face șmecher (vreo săptămînă, două, maxim!), așa și cele mai noi vrăji ar trebui să înfrîngă orice fantasmagorie expirată din secolele trecute.

Nu de alta, dar e ilogic ca magia să fie singurul domeniu care nu se înnoiește. Se fac descoperiri noi în toate științele, apar teorii noi, cărți noi, stiluri muzicale noi, haine noi, feluri de mîncare noi, dar magia e mereu aceeași.

#dezamăgitor
-----

January 7, 2016

Ce-au făcut delfinii din Constanța după ce au fost sfințiți de preot

Mamifere înzestrate cu o inteligență peste medie, care a fost confirmată de faptul că nu s-au uitat de Revelion la manelăria de la Antena 1, delfinii din Constanța au trecut destul de repede peste faptul că cineva îi stropește cu apă în timp ce ei se află deja într-o piscină. Nebănuite sînt căile domnilor, și-au spus ei unul altuia, în special ale domnului Dabija, care agita busuiocul pe marginea apei de parcă se pregătea s-o pună de-un sos pesto.

Dar, ascultîndu-l pe trimisul Domnului, delfinele au început să vadă calea cea dreaptă și să caute, prin închinăciune, adevărul. Una dintre ele, cea pe nume Ni-Ni, a cerut dresorilor un calendar pe care să-și marcheze zilele cu dezlegare la pește. Apoi s-a interesat dacă există prin delfinariu niște moaște bune, de balenă, la care să se roage pentru sănătatea ei, a familiei și a regnului. Într-un final, s-a lepădat de dresori și a refuzat să mai primească comenzi de la oameni ce nu purtau sutană.

Cealaltă delfină, Chen-Chen, cu care Ni-Ni împarte bazinul într-o manieră foarte asemănătoare concubinajului, și-a cheltuit o mare parte din agoniseală pentru a-și asigura un loc de veci frumos, pe plajă, de unde să vadă mereu valurile și pescărușii. Mitropolia Tomisului are monopol pe toate locurile de veci, inclusiv pe cele din cimitirul animalelor, de Stephen King.

În final, Chen-Chen a fost cea care a recuperat crucea aruncată de preot în bazin, returnîndu-i-o acestuia numai după ce a sărit cu ea prin trei cercuri și după ce a făcut două tumbe prin aer. Preotul Dabija a declarat că se va întoarce periodic pentru a le spovedi pe dobitoace, care tind să cadă foarte des în păcatul trufiei, consecință a aplauzelor la scenă deschisă pe care le primesc la fiecare spectacol.

Apropo, au existat delfini pe Arca lui Noe? Sau s-au descurcat și singuri, fără ajutor?


Și ce frumos că cerbul și-a aplecat capul în fața lui Dumnezeu și a sfințirii, ce frumos că s-a închinat pentru a primi binecuvîntarea preotului! Nu cred că-i din cauză că omul tocmai îl stropise cu apă în ochi sau că aplecarea capului e un semn de supunere pe care cerbul îl arată tuturor oamenilor de la care știe că poate primi mîncare, eu cred sincer că animalul a simțit fiorul divin și că a fost pătruns de smerenie pînă-n vîrful coarnelor.

Oricum, nu e prima dată cînd preotul sfințește niște animale, atît că de obicei o face folosind formularea "Binecuvîntează, Doamne, această masă!". Sînt sigur că am dreptate, zarzavaturile nu pot fi responsabile pentru fălcoșenia lui.

Da, animalele înțeleg concepte abstracte precum nemurirea sufletului, iertarea păcatelor și veșnica pomenire. Desigur, nu toate animalele, doar cele frumoase, delfiinii, cerbii și unii cîini. Pisicile sînt ale Satanei, se știe, de aia nu pot fi dresate.
-----

January 6, 2016

O blondă pe bicicletă

Blonda cu ochi ascuțiți, cu bucle ce tocmai renunțaseră din a se pretinde sălbatice, cu obraz de porțelan mat, cu nasul cel mai probabil cîrn și gura cel mai probabil micuță ascunse după un fular mițos, plutea desupra bicicletei ca un înger deasupra unui nor. Pedala elegant, fluid, fluent. Trebuia să pedaleze, că astfel de făpturi n-au voie să atingă pămîntul, care-i pentru muritori și pentru rîme.

Se apropia încet și ireal, ca o fantezie la care n-aș fi îndrăznit în veci să visez de frică să nu mă întind prea mult în tărîmul fantasticului. Ocolise cu grație pîlcul de porumbei pe care bunica unui copiluț bine înfofolit îl omenea cu firmituri. Eu o fixam cu privirea și ea mă ignora cu totul și eu eram totuși mulțumit că împart același spațiu și același timp cu ea.

Tabloul era încărcat de poezie. Exista o rimă implicită între toate elementele lui. Albul zăpezii ce se așternuse cu o zi înainte scotea perfect în evidență contururile personajelor. Blonda de pe bicicletă îmi stîrnea fără efort cel mai sincer fior erotic, chiar și așa, avînd doar jumătate din față descoperită. Bunica, ce la fel de bine putea să fie o doică mai bătrînă sau pur și simplu o vecină binevoitoare, evoca sentimente familiale, de timp petrecut cu apropiații în jurul unei mese încărcate, mai demult. Toate acestea în timp ce natura se prezenta într-o manieră ce nu putea fi decît dramatică. Era dramatic de frig, dramatic de urît, dramatic punct.

O priveam mut, absorbit de frumusețea cadrului, de calitatea compoziției. O splendidă fotografie mi se derula prin fața ochilor, atît de sublimă încît uitasem să mai clipesc. Uitasem să ascult sunetele orașului, muzica din căști, vocea străzii, uitasem să simt frigul, uitasem să respir. Uitasem de mine complet.

Sentimentul a fost (din fericire? din păcate?) unul pasager. După ce blonda de pe bicicletă mi-a părăsit cîmpul vizual, pustiindu-l și otrăvindu-i fîntînile, am început să-mi vin în fire. Senzațiile mi s-au întors precipitate, ca după o pauză de fumat în care s-au întins la o țigară în plus. Eram din nou cum fusesem înainte, mai mult sau mai puțin. Însă tot nu reușeam să-mi adun gîndurile, astfel că abia atunci cînd am ajuns acasă mi-am pus întrebarea pe care, sub spectrala inflență a blondei de pe bicicletă, trebuia să mi-o pun acolo unde s-au întîmplat toate acestea:

De ce într-un parc din mijlocul Clujului miroase atît de puternic a zeamă de varză?

eu n-am fost destul de iute să-i fac poză, imaginea asta e luată de aici
-----

January 4, 2016

Dar Klaus cu ce comediant ar putea să-si bea cafeaua?


Văzîndu-l pe Barack Obama cum o arde pe barosăneală cu Jerry Seinfeld, asta la doar o lună-două după ce o văzusem pe Michelle (prima doamnă, nu neapărat prima lui doamnă) cum trîntește un rap scurt întru promovarea învățămîntului superior cu Jay Pharoah, unul din actorii show-ului Saturday Night Live, am încercat din toate puterile să mă abțin și să nu trasez paralele transatlantice cu situația comicului autohton.

Raportarea la americani e încetățenită la noi, e un fel de a doua natură, după deja celebra noastră indolență. De altă natură nu mai poate fi vorba, că s-au ocupat niște băieți s-o defrișeze. Piratăm filme americane (nu-i greu să deduci asta cînd vezi amici cum declară pe rețele sociale că se uită la filme care n-au apărut încă în cinematografe), copiem formate de televiziune și preluăm umor american în toate formele lui de agregare (stand-up, sketch comedy, vine, podcast, site de știri false, etc.)

Evident, la noi de rîde din pricini diferite. Se face foarte mult haz de necaz (sau haz de macaz în cazul glumelor depre lentoarea CFR), se speculează despre ce înseamnă să fii mafiot, se share-uiesc poze cu bancuri și se rîde despre Vaslui, inclusiv în județe care nu-s cu nimic mai strălucite.

Ca s-o spun pe aia dreaptă, n-am reușit să evit comparațiile cu frații de peste ocean. Mi-am dorit s-o văd și eu pe doamna Carmen Iohannis promovînd educația (nu-i nimeni mai potrivit decît un profesor pentru misiunea asta, nu?), mi-am dorit să o văd dansînd dezinvoltă la vreun talk-show decent sau o emisiune de tip late-night, după care mi-am amintit că noi nu avem de-astea. Talk-show-urile sînt mînjite cu secreții tabloide și singurele emisiuni de seară sînt ori aservite politic ori monoloage triste scuipate printre dinți de niște tipi care-s amuzanți doar accidental. Plus că la noi singurele dansuri la care se încing politicienii sînt horele populare. Pardon, populiste.

Totuși, trebuie să existe cineva care să facă un material amuzant cu președintele. Un comic celebru, consacrat, confirmat de-a lungul anilor, un actor care a jucat și s-a făcut remarcat în cel mai vizionat sit-com românesc, un bun improvizator și om de televiziune. N-a trebuit să chinui prea mult procesorul că am și găsit omul potrivit. Singurul calificat pentru a bea o cafea cu președintele și pentru a scoate din asta un filmuleț amuzant e nimeni altul decît Mihai Bobonete. Cu președintele americii, desigur, că Iohannis e la fel de relaxat și de distractiv ca o colonoscopie.
-----