March 30, 2016

Jurnalul unui jihadist - Ziua 11

Allahu-ak-bine te-am regăsit, jurnalule!

Avea dreptate Einstein (ovreiașul escroc, dușman al piaptănului, care și-a clădit reputația de mare fizician pe munca celui mai cunoscut poet român pe care nu-l mai citește nimeni în ziua de azi, sifiliticul Eminovici), timpul este cu adevărat relativ. Au trecut cinci luni de la ultima postare, dar eu îi dau înainte cu ziua 11 ca și cum n-ar fi trecut decît o singură zi. Ce-i drept, dacă citești jurnalul pe de-a-ntregul, ceea ce sper să apuc să fac într-un viitor apropiat, nu trec nici măcar zece minute între zile, așa că n-am de ce să mă stresez și să-mi găsesc scuze cît mai creative că n-am mai scris nimic în ultima vreme. Eu să fiu sănătos, ca să pot apoi să mă sinucid cu succes.

Sincer să fiu, am fost teribil de ocupat în misiunea mea - adică a noastră - de a semăna frică în inimile și sufletele infidelilor. Apropo de asta, nu reușesc să înțeleg de ce li se zice “infideli” celor cu care ne războim la modul sfînt. Oamenii sînt foarte fideli, atît că sînt fideli propriei lor credințe. Ba mai mult, sînt la fel de fideli în a-i discrimina pe cei de altă credință, culoare, etnie sau naționalitate. Un termen mai potrivit pentru ei ar fi “fundamentaliști fideli”, dar titulaturile celor implicați în acest conflict cred că e ultima noastră problemă.

Nu că brandingul n-ar conta, că orice cetățean al lumii recunoaște deja însemnătatea unei imagini în care apare un tip în salopetă portocalie, îngenuncheat în fața unui steag negru cu scris alb pe el, dar poreclele astea au un fel anume de a scăpa de sub control. Avem în tăbără un tip căruia îi spunem “Berbecul” doar pentru că cineva a văzut o oaie ieșind din cortul lui puțin înainte de a ieși și el de acolo, aranjîndu-și pantalonii.

Avem necazuri mult mai mari decît lipsa de acuratețe în poreclirea celor pe care urmează să-i distrugem în numele lui Allah, și anume faptul că majoritatea planurilor ne-au fost date peste cap. N-are nici un rost să înșir aici toate detaliile eșecurilor noastre, că e ca și cum Bukowski s-ar apuca să scrie despre vinurile pe care nu le-a băut și femeile pe care nu le-a futut. N-ar fi prea interesant, asta vreau să zic. Plus că eu nu-s Bukowski. Poate că el ar putea să facă și rateul să pară artistic, dar eu n-am nici o poftă să-mi amintesc de toate nereușitele mele. Ajunge să spun că ne-a căzut greu la stomac concurența pe care ne-au făcut-o în ultima vreme teroriștii născuți și crescuți pe meleagurile mizere ale “bătrînului continent”.

Altă denumire stupidă! De ce coada cămilei i se spune Europei că e un continent bătrîn în condițiile în care primii oameni au apărut în Africa și cele mai vechi orașe din lume sînt africane, asiatice sau aflate undeva între? Cînd aud de “bătrînul continent” eu mă gîndesc la Pangaea, un supercontinent bătrîn de 300 de milioane de an, nu la uniunea șubredă a unor resturi de imperii decăzute care a ajuns să fie Europa.

Nu-i neapărat o divergență ideologică cea care ne îndepărtează de frații noștri de peste Mediterană. Mai degrabă e una care ține de stil. Personal, n-aș fi atacat din nou Franța, cum au făcut-o mahalagiștii ăia belgieni. Amintirea caricaturiștilor de la Charlie Hebdo era încă vie. Două atentate într-o singură țară, în mai puțin de un an, trădează o lipsă cruntă de imaginație. Era atît de greu să meargă două țari mai încolo și să găsească o discotecă, o cafenea și un teatru pe care să le mitralieze? Mai ales că-i atît de ușor și de elegent să circuli liber prin zona aia. Amatori, să m-arunc eu în aer în mijlocul pieței dacă nu.

Iar asta cu aeroportul și stația de metrou era de-a dreptul previzibilă. Banală chiar. Mi-e rușine mie de rușinea lor. Puțin mai mult explozibil dacă aveau la ei, dau eu un exemplu la care tocmai m-am gîndit, puteau să provoace o erupție într-un vulcan activ, cum e Etna. Apoi, fumul expulzat de erupția forțată a vulcanului ar fi întrerupt circulația aeriană în mai multe țări, așa cum s-a întîmplat cînd a erupt Eyjafjallajökull în Islanda. Asta ar fi provocat pagube mult mai mari, pentru că așa îi rănești pe liderii europeni, lovindu-i unde îi doare mai mult: la bani. Evident că le pasă mai mult de bani decît de viețile omenești. 

Ca să aibă un succes real, atentatul terorist trebuie să fie cel puțin la fel de ambițios precum planul unui erou din seria James Bond. Mi se pare excelentă această serie de filme, în care eroul e mereu altul și dușmanul e mereu același: un nenorocit de spion britanic ce are probleme cu băutura și cu femeile.

Asta este, va trebui să ne sporim eforturile pentru a organiza ceva cu adevărat măreț. Mie, personal, nu mi-e frică de moarte. Mi-e frică de acele cîteva momente dinaintea ei. La cum mă știu eu pe mine, fix înainte să mă detonez o să mă ia o senzație de-aia cum că am uitat să fac ceva foarte important, că n-am răspuns la un e-mail, că nu mi-am luat chiloți curați și mă fac de rîs că am făcut jihad în unii murdari sau că n-am trimis scrisoarea prin care revendic atentatul. Urăsc sentimentul ăla! Dar să sperăm că n-o să se ajungă acolo. Allah ajută!

Restul zilelor: 1  //  2  //  3  //  4  //  5  //  6  //  7  //  8  //  9  //  10
-----

March 27, 2016

Live text din timpul amicalului cu Spania

În timpul momentului de reculegere de la început, un suporter a strigat "Cristiiiii". Cine mai îndrăznește acum să spună de ardeleni că-s lenți? Uite că pot să facă glume și din secolul ăsta.

Spaniolii ies mai ușor în evidență pe teren. Sînt cei cu tricouri roșii, culoarea căpșunei.

Mai mulți jucători spanioli au fost deja întrebați dacă pot să ducă cu ei niște colete cînd se întorc. Asta e adevărata miză a meciului.

Stadionul din Cluj e atît de plin de n-ai unde să verși un deț de pălincă.

Prima fază periculoasă a meciului vine din partea lui Adi Popa, jucătorul echipei Nume Format din Litere Aleatorii dar Cunoscut Tuturor Drept Steaua.

Ajunși în Transilvania, spaniolii au fost întîmpinați cu tradiționalul "busco trabajo".

Spaniolii joacă precaut, deoarece știu că românii, în general, sînt foarte buni la "deposedări".

Gazonul arenei din Cluj se prezintă foarte bine; firul ierbii are o înălțime de jumătate de Boc.

Fiind o echipă cu un palmares relativ sărac, România compensează cu jucători precum Chiri-cash, Cash-eru și Ho-ban.

Fotbaliștii joacă de la egal la egal: unii campioni, alții cam pioni.

Se joacă frumos, pe contre, dar nu în sensul în care ne-am fi așteptat, adică spaniolii să joace bine și românii din contră.

Întrebat despre felul în care a pregătit acest meci, antrenorul Anghel Iordănescu a declarat că: "Padre nuestro que estás en los cielos, Santificado sea tu Nombre, Venga tu reino, Hágase tu voluntad, En la tierra como en el cielo, Danos hoy el pan de este día y perdona nuestras deudas como nosotros perdonamos nuestros deudores, y no nos dejes caer en al tentación sino que líbranos del malo. Amen."

Analizînd atent jocul spaniolilor, mă întreb un singur lucru: de ce jucătorii lui Del Bosque nu-s porecliți bosquetari.

La pauza, meciul e comentat de Ovidiu Ioanițoaia, care arată la fel de bine ca în ziua în care a fost îmbălsămat.

Tot la pauză: Puya folosește limbaj sportiv pentru a vorbi despre chipsuri. Tudor Sișu chiar nu are de ce să fie gelos.

Intrăm destul de ușor în careul spaniolilor, probabil pentru că acesta nu face parte din spațiul Schengen.

Au trecut 50 de minute din meci sîntem egalii spaniolilor. Se pare că-i adevărat ce se spune: Barcelona nu face nimic fără Messi.

Iese Adi Popa. Pe tricoul acestuia, probabil pentru a se face economie de spațiu, a fost trecut numele "Ad. Popa".

Fac și spaniolii o schimbare. Intră Juan Mata. Announcerul stadionului le explică spectatorilor că Mata nu are cratimă.

Scor alb în minutul 75. Se pare că a funcționat de minune nouă viziune a lui tata Puiu, conform căreia cea mai bună apărare e acatistul.

Meciul s-a terminat cu scorul de 0 - 0. Ceea ce, evident, înseamnă că noi am cîștigat. Bravo nouă!

-----

De ce s-ar bate Superman cu Batman?

Atenție! Textul conține spoilere. Dacă nu vrei să știi ce se petrece în film, nu citi mai departe.


Deci, de ce s-ar bate Superman cu Batman? Doar pentru că liliacul din Gotham face pe justițiarul și exagerează puțin cu brandingul? Nu cred. Că și Supi face același lucru. Diferența e doar una de stil, fondul e același: lupta de partea binelui.

Deci, de ce să-l caftească Superman pe Cavalerul Întunecat? Că Lex Luthor a luat-o prizonieră pe mă-sa? La fel de puțin probabil. În Man of Steel, Clark îl lasă pe tac-su să fie purtat către neființă de o tornadă doar ca să nu-și expună superputerile publicului. Să înțeleg că acum i-ar rupe capul unui alt justițiar doar ca s-o salveze pe Martha? Nu mi se pare că motivația lui stă în picioare. Kryptonianul ăsta adoptat de fermieri cinstiți a demonstrat de mai multe că ori că e în stare să se sacrifice pentru umanitate, deci e lesne de închipuit că ar sacrifica-o și pe mă-sa de dragul corectitudinii, justiției și adevărului. 

Conflictul către care face aluzie titlul e artificial și șubred. Da, înțeleg logica lui Bruce Wayne. A fost excelent ilustrată în doar cîteva cadre. Bruce e supărat că un zeu extraterestru i-a nivelat clădirea plină de prieteni și angajați doar uitîndu-se la ea. Bruce e bătrîn, e la capătul răbdărilor, nu mai are răbdare.

Dar personajul lui Superman e abordat prost. Cum pelerina mea de ploie poate Superman să permită circulația unor zvonuri cum că ar fi în stare că omoare oameni? Lucrează la un fucking ziar. Așa cum Peter Parker face poze exclusive lui Spider-Man, Clark ar putea avea săptămînal interviuri în care Superman să explice că nu vrea decît să-i ajute pe oameni. La naiba! Ar putea să-și facă un nenorocit de vlog. Sau să pună clipuri direct pe Facebook. Și să ne explice de ce e alergic la bucăți din planeta maternă.

Și Superman e super rapid, poate chiar mai rapid decît Flash. În mai puțin de-o secundă l-ar fi putut imobiliza pe Dark Iron Man destul cît să-i spună că-i prost și că Lex Luthor e pus pe șotii și că ar fi mult mai bine să se alieze, măcar de dragul unei francize care se chinuie să ajungă din urmă filmele Marvel (n-au nici o șansă). Ca să nu mai zic nimic de felul leneș și forțat în care a fost prezentată Liga Justiției (powerpoint în care meta-umanii super-secreți aveau pînă și logo-ul stabilit). 

La fel ca textul ăsta, filmul e dezlînat. Prea mult stil și prea puțină substanță. Prea multe slow-motion-uri pe muzică epică și prea puțină povesteală. Prea puțin Batman și prea multă Lois Lane (aia care aruncă sulița verde într-o baltă și apoi se chinuie s-o scoată de acolo deși nu știe de existența lui Doomsday). Prea joker-esc Lex Luthorul și prea fantastic actul trei, cel care umple de CGI ecranul (asta după ce prima jumate a filmului a părut mai degrabă film cu spioni).

Prea-prea. Asta vreau să zic. Unele părți sînt excepționale (Alfred, Batman, cadrele care omagiază banda desenată, bătaia dintre cei doi băieți buni, bătaia lui Batman cu tipii răi). Altele sînt excepțional de proaste (Batman mitraliind oameni, faptul că mare parte din film e doar un trailer pentru următoarele filme, bătaia cu Doomsday, faptul că se conturează echipa Justice League dar amenținarea viitoare e sugerată extrem de subtil [Darkseid?], faptul că iar s-au încăierat niște super-i și au provocat mai multă distrugere decît zeci de bome atomice).

Filmul oscilează între extreme. Jonglează cu prea multe idei. E o mînă întinsă care spune prea multe povești, însă niciuna din ele nu primește atenția cuvenită. Vrea prea multe de la el și se ia prea în serios. Poate că-s încă influențat de Deadpool, nu știu. Pe de altă parte, e doar un desen animat cu oameni, nu-i genul de chestie despre care să vorbești atît de mult și atît de serios.
-----

March 24, 2016

Vedetă desființată de un blogger continuă să ființeze bine mersi

Deși a fost desființată fără drept de apel de către un blogger necunoscut, vedeta (al cărei nume se scrie cu "y" în loc de "i" fără vreun motiv anume) continuă să ființeze bine mersi. Așa cum a ființat și după ce a fost desființată de alți bloggeri, ziariști, critici vestimentari sau babe din fața blocului.

Ba mai mult, vedeta ființează cu un succes care n-a fost în nici un fel știrbit de opiniile desființatoare ale curajosului internaut, un om aparent bine adaptat vieții de adult responsabil, care are păreri la fel de bine conturate atît despre viața vedetelor cît și despre politică, filme, sport, vaccinuri, artă, astronomie, istoria dacilor, gastronomie și social media.

Complet neafectată de criticile pe care bloggerul i le aduce în cadrul unui articol ce conține inclusiv cinci .gif-uri, vedeta e absolut ignorantă față de existența bloggerului care și-a sacrificat trei ore din viață pentru a exprima cît mai elocvent și convingător ce anume îl deranjează la ea: atitudinea.

E incredibil! E ca și cum ființarea vedetei ar fi independentă de acuzele unui blogger care scrie pe platforma gratuită wordpress și are doar cincizeci de followeri după trei ani de activitate. Cîinii latră, caravana trece peste apă, pietrele rămîn. E și grea și și frumoasă viața de vedetă.

Întrebarea cu care rămînem după aceste dezvăluiri senzaționale este următoarea: dacă o vedetă desființată continuă să ființeze, mai poți spune că a fost desființată? Sau trebuie să folosim mai corect cuvintele cînd vorbim despre criticile care li se aduc vedetelor? Ce anume înseamnă să desființezi?

Poți să desființezi o vedetă cu adevărat? Probabil că nu. Nici măcar timpul nu poate face asta. Stela și Arșinel sînt dovezi clare că vedetele nu pot fi desființate nici măcar de propriile decizii proaste, precum cea de a apărea în cele mai penibile reclame din istoria reclamelor sau cea de a te băga în față la coadă la rinichi.

-----

March 16, 2016

O poziție în legătură cu viața anterioară a lui Iohannis

A spus Iohannis o chestie despre viața lui anterioară și întreg internetul a sărit de router în sus de parcă și-ar fi dat Snoop Dogg check-in la birtul din Las Fierbinți. Președintele a șprehuit așa:
Soția mea Carmen și cu mine ne-am gîndit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Și iată, am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră.
În mod evident, T-800-le pe care l-am votat de frica lui Ponta se referea la viața anterioară președinției, dar românul imun la sensuri figurate s-a agitat și s-a răstit la pereți de parcă ar fi spus Bernie Sanders că avem femei mai urîte decît ungurii. Ceea ce ar putea fi adevărat, nu știu, că nu prea mă uit la filme porno cu românce.

Mi se pare prostească reacția imediată a internetului cu privire la spusele lui Klaus, pentru că cea mai mare prostie din declarația de mai sus nu e cea privind viața anterioară, ci a doua parte.

Ce plm înseamnă "am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră"? Cum altfel să stea? Culcat? În spatele lor? Ce scheiße a vrut să zică?


Da, o fi Iohannis mai mutalău. Dar e mutalăul nostru. Spre deosebire de Ponta, care ar fi fost mutalăul lor. Iar asta e toată diferența.
-----

March 14, 2016

Închiriez zonă de confort. Tarif negociabil

Cu profund regret și supremă mîhnire vă anunț prin aceasta că urmează să-mi părăsesc zona de confort și că voi închiria spațiul respectiv la un preț decent, negociabil, detalii în privat, etcetera. Voi reveni cu amănunte imediat după ce voi elibera acest spațiu extraordinar de confortabil, nedecomandat, din păcate, și mă voi instala într-o zonă mult mai incomodă.

E singurul lucru pe care îl mai am de făcut pentru a mă încununa de succes. Nu știu în ce domeniu îl voi avea pe numitul succes, dar știu că este imperios necesar să-mi părăsesc suprafața de confort pentru o porni pe drumul victoriilor nesfîrșite. Trebuie să ieși din careul tău pentru a da gol în poarta adversă, nu? Toți oamenii motivaționali al căror singur job este să-i învețe pe alții cum să-și facă mai bine jobul au căzut de acord că acesta este cel mai important pas pe care trebuie să-l fac pentru a mă dezvolta ca atît om, dar și ca carieră sau ca concept.

Decizia este una personală și definitivă. Sînt hotărît să-mi părăsesc pentru totdeauna zona de confort, chiar dacă hotărîrea mea e influențată de speakeri care fac mereu aceleași lucruri și spun aceleași platitudini la fiecare workshop sau conferință la care participă în calitate de oameni fără calități, dar cu convingerea că știu ei mai bine ce trebuie să faci tu pentru a reuși în afaceri, viață, sex sau turnamente de poker.

Faci ce zice speakerul, nu ce face speakerul, decît dacă-i un speaker care te învață cum să fii la rîndul tău speaker. În acea situație, pui și tu o cărămidă la baza schemei piramidale și faci ca el, că uite ce mult succes are, conform propriilor lui povești.

Speakerii motivaționali sînt ca niște mici dumnezei:
dacă reușești, e meritul lor;
dacă eșuezi, e numai vina ta.

Adio, zonă de confort. Mi-a părut bine. A fost frumos cît a durat. Am petrecut timp de calitate împreună, dar acum trebuie să mă îndrept către alte acvarii, conform metaforei vizuale din poza de mai jos.


Habar n-am de unde știe peștele că noul acvariu nu-i plin cu oțet, 7Up sau diluant. Habar n-am de unde are curajul să se arunce afară din borcanul său și să se avînte spre necunoscut. Acvariul nu era destul de mare pentru toți cinci, asta-i sigur, iar peștele ăsta cu memorie de 3 secunde trebuie să se gîndească la viitorul său și să ia deciziile în conformitate cu planurile lui mărețe. E bine să faci chestii noi exclusiv de dragul de-a face chestii noi, oricît de riscant sau periculos ar fi.

Îl admir pe acest peștișor și îl înțeleg. Te mai și saturi de atîta bine și îți trebuie, măcar din cînd în cînd, cîte-o provocare. Precum provocarea de a te întoarce în acvariul tău după ce ai sărit într-unul fără apă, păcălit de-o iluzie optică ce îl făcea să pară plin. Sau păcălit de un autoproclamat guru al succesului care-i doar o copie la indigo a unui alt guru al succesului. Sînt foarte mulți guri ai succesului în țară, mi-ar plăcea să aud despre unul că și-a părăsit și el zona de confort și și-a deschis o covrigărie. Probabil că au prea mult succes în domeniul succesului și n-au timp de covrigării, ceea ce-mi doresc și mie.

La fel ca bravul nostru peștișor, și eu îmi voi părăsi zona de confort. Pentru că asta implică succesul: să stai într-o zonă de disconfort perpetuu. Succesul cere disconfort așa cum arta cere sacrificii. Trebuie să lași la o parte chestiile la care te pricepi și să te apuci de ceva nou, preferabil ceva jenant, inconfortabil.

Așa a făcut și Michael Jordan cînd s-a apucat de golf. Și ce succes nebun a avut Jordan ca golfer!
-----

March 13, 2016

Selfie-ul perfect

Selfie-ul perfect, ca manifestare supremă a narcisismului de rit nou, sentiment complet diferit față de fascinația pe care o trăiește o maimuță care se vede prima dată într-o oglindă, trebuie să includă în compoziția sa o doză consistentă de aroganță (care-i doar o variantă updatată a fuduliei fără de care prostia suferă de singurătate). 

Desăvîrșirea autofotografică se obține, însă, doar turnînd din belșug ipocrizie peste sus-numita fudulie, astfel că selfie-ul perfect e cel care lasă de înțeles că nici măcar nu erai conștient de faptul că îți făceai singur poze. Te-ai surprins, cumva, tu pe tine însuți într-o ipostază complet spontană și neregizată. Haștag nofiler. Haștag iwokeuplikethis.

Tu îți vedeai liniștit de treabă, rumegînd în minte posibilitatea ca Universul nostru să nu fie nimic altceva decît rezultatul ciocnirii unor protoni de hidrogen într-un accelerator de particule dintr-o altă dimensiune, infinit superioară, fără să-ți dai seama că în timpul ăsta îți făceai poze cu telefonul.

Asta spune selfie-ul perfect: "Uite ce bine arăt în poza asta, pe care mi-am făcut-o fără realizez, că nu eram atent la mine în timp ce mă potriveam în cadru cu coada ochiului, eu fiind preocupat de chestii mult mai importante decît cerșitul de atenție."

Pur și simplu, nu ți-ai dat seama că, în timp ce contemplai efectele unui pod Einstein-Rosen asupra cauzalității, tu îți făceai și poze (nu poză; selfie n-are formă de singular). Sau, la fel de pur și la fel de simplu, nu erai atent la poza pe care ți-o făceai singur pentru că îl văzuseși pe chelner cum vine cu hamburgerul și erai foarte mulțumit de chestia asta, că nu trecuseră nici măcar zece minute de cînd îl comandaseși. Miam-miam. Perfecțiune.

-----

March 9, 2016

Și umorul s-a născut la sat, nu doar eternitatea

Niște oameni gospodari din județul Iași au fost trimiși în judecată pentru că au asfaltat pe cont propriu un drum care nu era al lor, ci al Consiliului Județean. Halucinant, nu-i așa? Cum e să fii pedepsit că ai cîrpit pe banii tăi un drum pe care alții trebuiau să-l întrețină la un nivel decent tot din banii tăi? Cum e să fii pedepsit pentru că ai vrut să corectezi incompetența altora?

Dar asta nu-i nimic. În Cluj, satul Măguri, halucinantul depășește cotele de avarie: un domn acuză primăria că ar fi asfaltat un drum în asemenea hal încît acum, de fiecare dată cînd plouă, apa pluvială îi intră în curte, așa că face demersurile legale necesare pentru a se remedia problema. Motivele pentru care primăria nu-l poate ajuta pe om sînt extraordinare, după cum se poate vedea în pasajele mai colorate din pozele de mai jos:


Da, dacă apa de ploaie n-a fost direcționată în mod intenționat de lucrători spre locuința omului înseamnă că cei care au făcut lucrările n-au nici o vină. Cine ar fi putut intui că apa curge la vale pe calea minimei rezistențe? Ei au făcut drumul și gata. Nu e treaba lor dacă toată apa de pe respectivul drum se revarsă în sufrageria vreunui amărît.

Și da, unul dintre vecini nu-l lasă pe omul nostru să-și rezolve singur necazul pentru că, în trecut, acesta ar fi bătut-o pe distinsa lui mamă, fracturîndu-i o mînă. Kharma e, întradevăr, o cutră. În unele comunități, o mînă o spală pe cealaltă. La noi, o mînă o rupe pe cealaltă. Aceeași reciprocitate poate avea efecte pozitive sau efecte negative, depinde de om. Unii întorc obrazul, alții întorc lovitura.

Al doilea vecin, pătruns de același sentiment vindicativ ca primul, are motivații la fel de nobile:


Punctul de vedere al primăriei nu precizează dacă domnul nostru trebuie să-și ceară scuze vacii sau proprietarului. Oricum, se pare că vătămarea vacii a fost destul de gravă încît să producă această ruptură între vecini.

Într-o piesă mai veche, tipul cu voce groasă din R.A.C.L.A. zicea despre răzbunare (care, conform legendei populare, e arma prostului) că:
decît deștept, cu mîinile pe piept încrucișate, 
mai bine fii prost, frate, și stăpînește peste sate
Nu știu cît de mult din sat stăpînesc vecinii omului în cauză, deocamdată mi se pare că nu fac decît să se scalde în mocirlă.
-----

March 7, 2016

13 leacuri băbești mai puțin cunoscute

În lumina evenimentelor recente, precum îmbolnăvirea complet neașteptată a unei majestăți de 95 de ani sau încetățenirea ideii că vaccinurile de orice fel provoacă internautism - adică boala aceea care stîrnește crize prelungite de căscat gura la statusuri triste, tweeturi neinteligibile și poze scremut-artistice -, comunitatea națională de babe care pot vindeca orice cu ceaiuri de buruieni și scuipați în sîn a lansat o listă de leacuri mai puțin cunoscute pentru principalele afecțiuni de care suferă omul modern.

Industria farmaceutică, cunoscută și după numele conspirativ de "big pharma", caută mereu să corupă și să subjuge populația mondială printr-o otrăvire intenționată a acesteia cu pastile și siropuri de tuse.

Comunitatea națională de babe care știu ele mai bine decît doctorii ce trebuie să faci cînd te doare ceva caută să combată propaganda acestor negustori ai morții lente, oferind în schimb leacuri simple, a căror eficiență a fost confirmată în timp (pentru că, pînă nu demult, toate morțile aveau oficial cauze naturale sau se întîmplau din voia lui Dumnezeu). Funcționarea acestora e garantată: babele și-au făcut cruce și și-au strîns baticul imediat după ce le-au dictat singurei lor vecine care știe să scrie.


1. Epuizarea fizică și stresul pe care le produc cantitățile enorme de efort depuse la locul de muncă se combat prin melodii populare cu mesaje demotivaționale precum "Nici bogatul, nici săracul nu se duc în Rai cu sacul" sau "Nu contează cine sînt, tot cu o lingură mănînc".

2. Răceala dobîndită după ce te-a tras curentul se alungă ținînd un cartof fierbinte la subțioară în timp ce se azvîrle sare roz de Himalaya peste umărul opus. După ce se răcește, cartoful se mănîncă cu unt și sare, dacă a mai rămas din ea. Niciodată nu se va folosi margarină, pe motiv de E-uri și alte litere dăunătoare!

3. Durerile lunare ale femeilor pot fi ameliorate prin găsirea unor soți care nu le snopesc în bătaie de ciudă că iar și-au băut salariul la trei zile după ce l-au primit.

4. Pentru a scăpa de pîntecăraie este necesară o dietă pe bază de neologisme medicale și eliminarea gîndirii de primată superstițioasă. Dar asta numai în funcție de ce spune horoscopul zilei în curs.

5. Durerile fantomă, adică acele dureri care bîntuie membrele amputate, dinții extirpați și organele vîndute traficaților asiatici în schimbul a două meniuri BigMac, se rezolvă cu zece tablete de aspirina săracului cu duhul.

6. Clismele de orice fel sînt perfecte pentru a îndepărta durerile de cap, știut fiind faptul că nu te mai poți concentra la nimic, nici măcar la o banală cefalee, atunci cînd ți se vîră un instrument medical în fund (în poza de mai jos se poate vedea cît de fericit este recipientul miraculosului tratament).

poza e de aici și prezintă felul în care se resuscitau mai demult persoanele înecate, poți citi mai multe aici
7. La vîrsta la care copiilor li se schimbă dinții de lapte cu dinți de ceva mai puternic, gen țuică, aceștia pot resimți așa-numitele dureri de creștere. Acestea pot fi înlăturate cu frecții cu oțet balsamic și masaje aplicate ferm, părintește după ceafă.

8. Cancerul este ca un musafir nepoftit care ți se instalează în corp. Dacă-l ignori, pleacă. Nu-i nevoie de chimioterapie, oricum cuvîntul nu înseamnă nimic. Toate terapiile pe bază de medicamente sînt "chimio". Chiar și băutul unei sticle de Cola e chimioterapie, la cîte chimicale se bagă în sucurile astea. Deci despre ce vorbim noi aici?

9. Tutunul n-are cum să fie rău, că fiecare dintre noi știm pe cineva de la țară care a fumat toată viața și a trăit 90 de ani, timp în care i-au murit mai mulți copii din cauza gripei sau a unor julituri infectate. Tusea convulsivă, pe care n-are cum s-o producă un obicei sănătos precum fumatul, se tratează cu cîte un deț de pălincă luat pe stomacul gol. Tăria descurajează atît virușii, cît și bacteriile.

10. Supraponderalitatea nu-i o boală adevărată, lumea trebuie să fie "grasă și frumoasă". Vegetarianismul este și el o prostie, dovadă stau preoții care, deși postesc aproape jumătate din an, sînt mai rotunjori decît o roată de cașcaval umflată cu pompa. Luați și mîncați, că mă supăr dacă nu!

11. Două cuvinte: aloe vera. Planta are efecte tămăduitoare universale, fiind bună pentru arsuri interne, pentru arsuri externe, pentru dureri de șale, pentru junghiuri la inimă, pentru înțepături de insecte, pentru împrospătat mirosul din baie, pentru grețuri matinale, pentru grețuri nocturne, pentru rău de mare, pentru rău de mic, pentru rău de înălțime, pentru rău de adîncime, pentru oprirea sughițului, pentru înlăturat deochiul, pentru dezlegat cununii, pentru refacerea florei intestinale, pentru refacerea faunei din pădurile patriei, pentru cicatrizarea rapidă a rănilor de cuțit provocare de cămătari, etc.

12. Se numesc medicamente compensate pentru că efectele lor sînt insuficiente și trebuie să compensezi de fiecare dată cu ceai de coada-șoricelului, ceai de buricul-tîrgului sau ceai mușețel scăldat în apa-sîmbetei.

13. Conjunctivita trece dacă te dai pe ochi cu apă în care s-a spălat o fată mare. La febră ajută foarte mult descîntecele făcute sub clar de lună. Tensiunea se reglează din rugăciuni. Dinții răi pică singuri. Hepatita e un mit. Alergiile la fel. Noi să fim sănătoși!

Homeopatia e ca o centură de siguranță: funcționează mai bine dacă crezi în ea. Dacă ești sceptic și ai dubii în privința ei, nu mai dă rezultate. La fel ca o centură de siguranță.
-----

March 5, 2016

Stați liniștiți, refugiații lor nici nu se compară cu refugiații noștri

Dorind să ofer o oarecare perspectivă subiectului iminentei islamizări pe care o acuză niște oameni care au auzit că am primit deja vreo duzină de refugiați, am făcut cîteva glume pe Facebook. Că ce altceva să fac? Cînd spune unul o prostie, îmi place să spun o prostie și mai mare, dar similară, că poate-poate își dă seama omul că a spus ceva cretin.
Oamenii ăștia care se tem de "islamizare" sînt aceiași care se duc într'o țară străină și uită limba maternă după două luni
Asta a fost una dintre glume. Mai mult o observație decît o glumă. În fine. Am continuat, că mă încălzisem:
Și încă ceva: agitații ăștia care spun că toți refugiații's teroriști sînt exact ăia care se supără cel mai tare cînd britanicii spun că toți romînii's țigani. Bloody hypocrites!
Asta a fost a doua glumă ce dubla ca simplă observație. În fine, abia cu a treia am dat lovitura:
E distractiv să'i vezi pe fraieri cum se tem se islamizare. Ăștia chiar cred că'i atît de ușor să schimbi religia unui popor care, în mare parte, încă n'a putut fi convins că'i mai bine să ai toaleta în casă și nu în fundul curții?
Am zis-o cu tentă ironică, bănuind că majoritatea adepților wc-ului aerat îl păstrează pentru că n-au avut încă posibilitatea sau banii să se cupleze la sistemul de canalizare. Dar NU! Mă aflam într-o gravă eroare. Am descoperit cu nemărginită uimire că fanii defecatului outdoor au convingeri puternice, de nezdruncinat, și că au argumente pe măsură. Pe măsura unei coșmelii improvizate din placaje, scînduri de gard și tăblăraie reorientată profesional:


Mă cutremură gîndul că nu prea poți să convingi o astfel de femeie că e mai curat, mai elegant, mai civilizat, mai orice să ai toaleta confecționată din gresie și porțelan, nu lemne găsite pe jos, o groapă și niște ziare vechi. Cum s-o convingi atunci că amărîții ăia fugiți din calea bombelor nu vin la noi să le violeze pe babele pe care le violează de obicei romînii.

Refugiați într-un ev mediu mintal, apostolii wc-ului separat refuză beneficiile evidente ale modernității, îngroșînd acele statistici care, mă scuzați, ne fac de căcat, plasîndu-ne undeva prin fundul curții europei.

Că o fac pentru că-s rușinați de propriile funcții biologice sau speriați de ele, nici nu mai contează. Atîta timp cît avem mai multe televizoare decît băi interioare, nu o să fim niciodată o destinație rîvnită de refugiați, ci doar o haltă în drumul lor către o lume mai bună.

 -----

March 1, 2016

De Mărțișor, i-am stricat ziua unei doamne de la Poștă

Primesc zilele trecute o înștiințare de-aia pe hîrtie subțire, gri, semi-igienică cum că mi-a venit un plic atît de important că nu a putut fi lăsat în cutiuță, cu restul pliantelor Kaufland, astfel că va trebui să mă deplasez personal la oficiul poștal nr.9 ca să-l ridic. O prostie, de fapt, că nu-i decît o înștiințare de stingere a creanțelor fiscale, cum primesc în fiecare trimestru, ca un bun platnic ce sînt.

Azi, avînd chef de plimbărică și profitînd de vremea frumoasă, vorba oricărui știrist, m-am dus să-l iau. Stau oleacă la coadă, pînă își înșiră un domn întreg conținutul portofelului pe tejghea ca să găsească mărunți să-și cumpere timbru pentru afară, care nu mai e 3.5 lei, ci 4, timp în care mă uit pe pereți la vitrina cu reviste de integrame și la cele pantru doamne care par extrem de ocupate. Mă gîndesc că trebuie să fie foarte grea meseria asta, că altfel nu-mi explic ce de fiecare din ele are părul ca o căpiță de fîn vopsit terfelită de vîntul primăvăratic.

Îi înmînez doamnei fițuica și pregătesc buletinul. Îmi zice că-i trebuie buletinul dar și ștampila firmei. Îi zic că n-am ștampila dar că merge și așa. Se supără puțin, pe bună dreptate, ca orice om căruia un puțoi de pe stradă îi zice cum să-și facă treaba. Îmi zice că ANAF-ul cere ștampila, nu ea. Îi zic, din nou, că merge și așa, că nu-i decît o confirmare a unei plăți.

Îmi arată un fel de caiet în care alții au avut ștampilă și au folosit-o. Sînt rînduri scrise de mînă într-un fel de registru improvizat. Un dosar e folosit pe post de copertă și foile individuale sînt legate cu ață de aceea cu care bunicii legau borcanele de dulceață, înainte să descopere elasticul. Îi spun că mi-l arată degeaba și că e cel mai trist lucru pe care l-am văzut vreodată. Lucrează sărmanele femei ziua întreagă la niște catastife inutile pe care nu o să le vadă nimeni, ever. Vaticanul ar trebui să-și mute arhivele secrete într-un oficiu poștal de la noi dacă vrea să nu-i umble nimeni în codexurile alea în care scrie că religia e o păcăleală.

Nu vreau să par recalcitrant, așa că îi explic: e stupid să fie nevoie și de buletin și de ștampilă ca să primesc confirmarea unei plăți care s-a făcut prin cîteva click-uri, prin internet wireless. Dacă pot plăti taxe și impozite de acasă, fără să ies din pijama, e aiurea să fie atît de complicată primirea unei fucking confirmări de plată. Ajunge semnătura, nu mai e nevoie de ștampilă, că nu face decît să complice inutil procesul.

- Și eu ce fac, scriu aici că domnul Codorean nu are ștampilă dar că semnează? zice ea.

Avînd chef de glume, răspund pe un ton sarcastic (care poate fi interpretat și ca ușor ostil):

- Scrieți că a zis domnul premier Cioloș că ajunge semnătura, că trebuie să reducem birocrația asta stufoasă. Serios, a și înființat o comisie pentru treaba asta. Să nu mai plimbăm aiurea hîrtiile.

- Eu n-am treabă cu hîrtiile, eu am nevoie de ștampila firmei, se rățoiește ea la mine.

- Și pe ce pun ștampila? o întreb eu și ea pleacă bombănind ceva despre cum nu-i vine să creadă că i se întîmplă așa ceva tocmai de Mărțișor.

Savuram deja conflictul. De la o masă din dreapta ghișeului nr.1, poștărița mea o roagă pe o clientă să închidă ușa. Aproape că rîd cu zgomot cînd văd că ușa nu stă închisă și că clienta o trînește repetat fără nici un folos. Doamna îi zice s-o lase că stă ș-așa. Continuă să completeze niște foi vreme de cîteva minute. Se întoarce cu registrul ei confecționat la ora de lucru manual și cu o altă fițuică mică. Îmi arată unde să semnez și unde să pun ștampila. Semnez și aștept.

- Chiar nu aveți ștampila? mă întreabă foarte uimită.

- Ba o am, dar am glumit pînă acum, îi răspund sec. N-o am, evident, că nu obișnuiesc să umblu cu ea după mine.

Își ia înapoi hîrtiile prețioase și îmi dă pace, resemnată. Eu îmi iau plicul, buletinul, îi spun să mă scuze pentru deranj și plec.

Pe drum, încep să înțeleg de ce-s ciufute toate persoanele care lucrează în instituțiile publice. Cum să nu îți ieși din sărite cînd ai de-a face toată ziua cu unii ca mine?


-----
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...