October 31, 2016

Am reparat sloganul PSD

Adăugînd o singură literă, am reparat sloganul cu care PSD participă la alegerile parlamentare. Că nu ajunge să crezi. Nu ajunge să speri. Nu ajunge să visezi că într-o zi va fi mai bine. Trebuie să pui mîna să faci ceva. Orice. Numai să faci, să creezi, să construiești ceva nou.

Nu-i dovadă de curaj să crezi. Nu-i tocmai îndrăzneț din partea ta să-ți pui speranțele în capacitatea unor străini de a-ți urmări dezinteresați interesele. E, mai mult decît orice, neajutorare în formă continuă să crezi că o să facă alții astfel încît să-ți fie ție bine. Ceea ce e nu-i doar incorect de presupus, e de-a dreptul stupid. Astfel că sloganul meu e mult mai bun.

Nu te baza pe alții. Îndrăznește să creezi tu ceva!

Deși, dacă stau să analizez corect situația, și PSD a creat destule în lunga sa activitate politică. A creat șomaj, deziluzie, prejudicii de miliarde de euro, găuri în buget, un sistem corupt pînă-n măduvă, de la cel sanitar și pînă la cel educațional, a creat averi nesimțite pentru baronii săi, a creat modele de privatizat în pagubă întreprinderi de stat, a creat pături sociale dependente de ajutor constant, a creat o rată a migrației întrecută doar de cea a sirienilor, a generat în oameni o toleranță ridicată la ipocrizie, a tăiat mai mulți kilometri de panglici inutile decît a construit kilometri de autostradă, a creat cozi la secțiile de votare din diaspora, a creat nervi, frustrări, spaime și disperări infinite.

Și toate astea pentru că au îndrăznit să creadă.
Să creadă că nu pățesc nimic dacă fac toate mizeriile astea.
Și știți ce?
Îndrăznesc să cred că au dreptate.
-----

October 26, 2016

Ion Iliescu, pus sub acuzare sub suspiciunea de dăinuire


Procurorii Direcției Naționale Antinemurire, secția de combatere a veșniciei, au deschis astăzi un dosar pe numele lui Ion Iliescu, fost șef de stat și event planner de mineriade. Aceștia au dispus efectuarea urmăririi penale sub suspiciunea săvîrșirii infracțiunii de dăinuire. Deoarece mare parte din această presupusă dăinuire s-a petrecut în stare de libertate, există circumstanțe agravante.

În urma cercetărilor efectuate de procurori, s-au descoperit dovezi care confirmă faptul că fostul președinte și-a adăugat în buchetul vieții un număr nejustificat de flori, majoritatea panseluțe. Astfel că, pe lângă acuzația de dăinuire în formă continuă, taica Ilici riscă să fie acuzat și de corupere a Doamnei cu Coasa, pe care trebuie să o aibă la mînă cu ceva, căci altfel nu se explică vîrsta lui rușinos de înaintată.

Fabricarea acestui dosar a durat mai bine de 20 de ani, întrucît procurorii au insistat să efectueze cu maximă rigurozitate toate cercetările, adică să verifice dacă Ion Iliescu are sau nu legături de familie cu clanul McLeod, dacă prezintă semnalmente de vampir sau dacă are în mansardă un portret care îmbătrînește în locul său.

În plus, dosarul a fost tergiversat din cauza faptului că datarea cu izotop radioactiv de carbon, pe lângă neajunsul de a fi extrem de scumpă, nu este nici deosebit precisă, avînd o marjă de eroare de 5.700 de ani. Adică o fracțiune din vîrsta celebrului comunist.

Chiar și așa, încă există riscul ca dosarul să fie îngropat înainte ca Iliescu să fie îngropat. Ar fi nu doar o tragedie, ci și un semn clar că Dumnezeu nu există. Nu s-a exclus nici posibilitatea ca longevitatea sa să fie un efect secundar al unei alergii la pămînt. Chestie care se rezolvă simplu, prin incinerare.

Sursa foto: monitorulcj.ro
-----

October 24, 2016

Leon, profesionistul. O parodie marca PNL


Medicul Leon Dănăilă, primul pe lista PNL București pentru Senat.

PNL tocmai și-a administrat o infuzie de sînge proaspăt în instalația politică în persoana profesorului univeristar Leon Dănăilă, un domn mai bătrîn și decît ideea de liberalism. Principalul vector de imagine al PNL pentru alegerile parlamentare din decembrie e, mai nou, un bătrînel de 83 de ani care arată mai rău decît Bilbo Baggins atunci cînd îl copleșete dorul de Unicul Inel.

Am tot respectul pentru om, care a fost numit "neurochirurg de geniu" de tot felul de oameni în măsură să facă astfel de aprecieri (deci evident că nu în sensul în care e numită "genială" o memă de pe internet), dar implicarea lui în politică nu miroase a bine. Și asta pentru că toți bătrînii au un miros dubios, de praf depus peste zeamă de varză uscată.

Alina Gorghiu l-a inclus pe doctorul Dănăilă în grupul de "oameni noi în politică" cu care vrea să revigoreze partidul. Părerea mea e că poți spune orice despre acest susținător al coaliției pentru familia preistorică, dar nu l-ai putea suspecta niciodată că e "om nou". E, mai degrabă, la vîrsta la care abordezi cu maximă atenție și preocupare orice beșină, pentru că funcțiile biologice ți-au devenit un carusel de accidente rușinoase ce stau să se întîmple.

PNL e partid istoric, dar asta nu înseamnă că membrii lui trebuie racolați direct din manualul de istorie, capitolul "Antichitate tîrzie". Aproape că-mi pare rău să spun asta, dar Leon e prea bătrîn ca să se mai poată preocupă de proiectele de viitor pe care le presupune un post în Senat. Atît fizic, cît și psihic. Și nu e discriminare, e realism pur.

La venerabila vîrstă de "aproape Beligan", omul e mai lent și decît încălzirea globală. Dar liberalii nu se sfiesc să profite de el, proptindu-l în geam ca să-i poată încasa capitalul de imagine.

Sursa foto: cuvantul-ortodox.ro
-----

Pe cine dai vina cînd cazi într-o groapă corect semnalizată?


Caz real, petrecut în București, demn de Radio Erevan:

Se face o reclamație la poliție, împotriva companiei de utilități, cum că un autobuz a căzut într-un canal administrat de aceasta. Compania de utilități intervine cu echipaj la fața locului pentru a verifica și evalua situația. La locul accidentului se observă că autobuzul, de fapt, nu era autobuz, ci dubiță, și că nu era vorba de un canal, ci de o groapă semnalizată corect, a unei firme de construcții private care avea toate autorizațiile și era acoperită din punct de vedere legal.

Buuuun. Excluzîndu-se posibilitatea ca groapa să fi sărit în fața autobuzului, adică a dubiței, care sînt șansele ca șoferul  - care poate că nu a fost foarte atent la drum, poate că a fost și puțin obosit, pe motiv că era luni dimineața - să poată să se scoată și să dea vina pe altcineva?

Paradoxal, există șanse. Una la un milion, dar există. Am văzut eu cazuri. Poftim:

Eram la țară la bunici, unde venise în vizită și o mătușă. Nu știu precis a cui mătușă, căci toată lumea o consideră "mătușă de-a doua", dar nimeni nu știe de unde începe numărătoarea. Genul de mătușă care ar fi trebuit deja să fie bunică dar ceva s-a întîmplat. În fine.

Cînd să bage mașina în curte, mătușa lovește cu bara din spate una dintre porți. Poarta fiind de tablă, zgomotul produs de impact întrece în severitate paguba fizică, astfel că toată lumea se sperie. Pun jos paharul de vin de casă  - cel care face întotdeauna mai ușoare întrunirile de familie - și mă reped să evaluez dauna. 

O întreb pe mătușă, care între timp coborîse din mașină: 

"No, cum de-ai lovit poarta? N-ai văzut-o?"

La care ea, fără să clipească, fără să gîndească aproape, zice:

"Nu eu, Silviu a lovit-o!"

Silviu fiind bărbat-su. Care, by the way, nici nu era cu ea în mașină, că avea treabă la fermă. Dar, ea fiind atît de obișnuită să dea vina pe el, replica i-a venit natural, astfel încît atunci cînd a rostit-o chiar a crezut în ea. Vorbesc serios, în acel moment femeia ar fi putut păcăli și testul poligraf, atît era de convinsă că nu ea lovise poarta.

Revenind la șoferul nostru, mi se pare că există o singură scuză care ar putea s-o invoce. O scuză devenită ubicuă în ultima vreme. O scuză - penibilă, ce-i drept - de care se agață toți amărîții care vor să distragă atenția de la ce s-a întîmplat cu adevărat. Exact, să dea vina pe Soroș.
-----

October 19, 2016

Cum va fi Biserica în anul 2100


Pentru că-s un cititor lacom ce nu-și poate astîmpăra fiorul cărturesc atunci cînd trece pe lîngă o librărie, mi-am mai cumpărat o carte, deși am pe noptieră mai multe volume începute. Cartea e grozavă. Uite-mă în poza de mai sus cît de capitvat citesc din ea. Cred că în momentul în care m-a surprins camera ascunsă citeam ceva extrem de fascinant.

Michio Kaku, autorul, speculează și extrapolează bazat pe descoperiri științifice care există deja, trecînd în revistă posibilele invenții de care se va putea bucura umanitatea în următorul secol. Din păcate, cartea are un neajuns. Nu spune nimic despre cum se va putea experimenta sentimentul religios grație acestor inovații.

Nimic despre potențialele pelerinaje la muntele Athos făcute în realități virtuale în care, punîndu-și pe cap o cască VR, credincioșii vor putea să viziteze muntele sfînt din propriul apartament și poate chiar să vadă și o reproducere pixelată a unui Becali care plătește preoți cu cash. Nimic despre roboți la care să te spovedești liniștit pentru că au memorii care se formatează în fiecare seară și nu țin minte nici un detaliu cu care să te șantajeze apoi. Nimic despre lumînări pe bază de LED. Nimic despre cum vor evolua rugăciunile într-o vreme în care știința ne va transforma pe toți în semi-zei cu puteri incredibile asupra mediului înconjurător.

Nimic despre sfinți, moaște sau împărtășanii, ca și cum progresul și inovația n-ar fi deloc influențate de superstițiile medievale pe care se bazează religia organizată. Haștag: dezamăgitor.
-----

October 13, 2016

Ce-am învățat din ultimele inundații

Cînd s-a prăbușit avionul acela în Apuseni, am învățat cu toții un cuvînt nou: givraj. Costel Bojog chiar a scos un material foarte bun pe tema asta (poți să-i vezi stand-up-ul despre givraj și țurțuri aici). Ideea e că am învățat cu toții ceva din respectiva tragedie - un cuvînt. Givraj.

Acum, cînd a plouat cu debit de festival muzical, că numai la Electric Castle am mai auzit să se doboare așa recorduri de precipitații, am mai învățat o chestie, și anume că în canalizări există niște instalații numite clapete anti-refulare. Informația a apărut în mai multe locuri. Eu am găsit-o aici.

Cică unele imobile se inundă pentru că aceste clapete anti-refulare (sau clapete de sens) sînt montate greșit sau nu sînt montate deloc. Iar asta ține deja de proprietarii imobilelor, și nu de autorități sau de furnizorii de servicii de canalizare. Moment în care îmi vine să-i mulțumesc divinității că nu locuiesc într-o zonă cu probleme, că la cît de incompetent e administratorul blocului meu (deși e posibil să fie pur și simplu senil), aș fi constant inundat cu apă pluvială, eu stînd la etajul patru.


Apropo de ploi, cei de la Apa Nova București au sărit cu niște grafice colorate  care arată cît de multă apă a picat din ceruri. Și a picat foarte multă, "cantitatea de precipitații a atins în unele zone ale Capitalei chiar 71,6 l/mp, comparativ cu o medie multianuală de 52.73 l/mp", zic ei pe pagina lor de Facebook.

Ceea ce mă aduce la miezul problemei pe care am vrut de fapt s-o expun aici, și anume: fenomenele meteorologice extreme. Acestea sînt pomenite din ce în ce mai des cînd vine vorba de astfel de năcazuri naturale. Vorba oricărui bătrînel de la știri: n-a mai plouat așa de cînd mă știu eu. Fereastră Dumnezeu să să mai întîmple așa urgie!

Atît că fenomenele de la noi nu-s tocmai extreme. Sînt, mai degrabă, extremuțe. Călduțe, cum a fost și cutremurul ăsta de acum două-trei săptămîni. Un extrem diminutiv. Extremușor.

Ciclonul e un fenomen extrem. O ninsoare care ține două săptămîni e un fenomen extrem. Un uragan care îl face pe omul de la meteo să spună "o să mori și tu și copiii tăi" e un fenomen extrem. Două zile de ploi sînt, în cel mai bun caz, un deranj maxim. Adică un extrem minim. Problema intervine cînd nu poți gestiona nici măcar minimele acestea, pentru că asociația de proprietari nu s-a putut înțelege să strîngă bani de țevi noi, pentru că vecinul de la doi refuză să coopereze în orice fel sau pentru că orice alt motiv ridicol.

Dar, în caz că situația globală meteorologică se va înrăutăți, și grație amprentei carbonice umane nu va avea încotro decît să se înrăutățească, vom ști ce e de făcut în caz de fenomene meteorologice mai agresive, pentru că am învățat ceva din inundațiile astea. În primul rînd, am învățat să ne asigurăm că nenorocitele alea de clape antirefulare sînt montate corect.

Căci, în caz contrar, ne tragem singuri clapa. Și cînd vom refula nu vom avea pe cine să dăm vina.

Nici măcar pe apă, care refuză ca proasta să se scurgă în sus, ca-n poza de la inundația școlii din sectorul 3


Sursa foto: 4tuning.ro 
-----

October 12, 2016

Ultima noapte de Pokemon Go, prima noapte de război


Pe motiv de tensiune geopolitică crescîndă, Rusia a dat ordin ca toți diplomații săi să-și trimeată de grabă rudele acasă în țară, unde-i cald și bine. Așa zice site-ul daily mail, pe baza unor zvonuri, că așa funcționează mai nou jurnalismul. Plus că, în articol, Rusia e numită ba "motherland", ba "fatherland", ceea ce-i de-a dreptul derutant. Cum e, pînă la urmă? Patrie mamă sau patrie tată? Sau e puțin din amîndouă, că așa e acum la modă, să fii "gender fluid"?

În fine, motivul retragerii vladimiriene ține de faptul că rușii și-au futat relațiile cu SUA din pricina crizei din Siria, stînjeneală politică la care s-a plusat cu frică de război global, cu atmosferă nașpa, cu cîr, cu mîr, cu acuzații despre cum nu mai merge lumea la biserică, maică, sau ceva de genul acesta că oricum n-am stat să citesc. Ce-mi pasă mie că începe un război mondial? În orice trilogie, partea a treia e cea mai slabă (vezi The Godfather sau Shrek).

Putin, acest tăticul lui James Bond, cică și-ar fi anulat deja o vizită în Franția, în timp ce armata lui a mutat niște rachete nucleare nițel mai aproape de granița cu Polonia. Căci polonezii au o tradiție solidă din a fi ținte ușoare, numai bune de stîrnit scandal. Iar Putin știe că dacă e să copiezi, îi copiezi pe cei mai buni.

Toate acestea, citite pe diagonală și analizate transversal, m-au dus cu gîndul la întrebarea pe care nepoții viitorului le-o vor pune bunicilor lor, și anume: "Bunicule, matale ce făceai cînd a pornit al treilea război mondial?". Mulți dintre bunici vor spune că erau afară, la prins pokemoni, astfel că au aflat tîrziu vestea, cînd România era deja ocupată (întreaga ocupație a durat 3 minute și s-a negociat la telefon).
-----

October 11, 2016

Ierbosofii (rundă bonus)


La început a fost cuvîntul. Apoi, puțin mai tîrziu, a apărut jocul de cuvinte. Gluma. Poanta. Punchline-ul. Gîndurile sub duș și gîndurile sub kush. Mult mai tîrziu, am venit și eu cu niște ierbosofii, căci nu există artă fără furt. Și nici nu puteam să țin umorul pentru mine. Ar fi fost egoist.

Trei runde s-au lansat sub formă video. Puteți să le vedeți pe Youtube, aici: prima, a doua și a treia. Restul s-au dat aiurea pe Facebook, prin podcasturi și pe la bere cu băieții. Astea din urmă au și rămas acolo, că n-am fost destul de ager să le notez.

Ca un păstor destoinic, pe unele le-am adunat la un loc, să nu se simtă singure. Am să le las aici, pentru posteritate. Să știe și cei din viitor, cînd vor descoperi pagina asta, că au fost, odată, ierbosofii.

Dacă s-ar fi născut în Oltenia, Batman s-ar fi luptat cu Praz Al Ghul?

Dacă prostul are mintea odihnită, deșteptul are mintea obosită? Păi și cum e mai bine?

Teroriștii sinucigași sînt oameni proști de bubuie.

Teoretic, toți membrii ISIS lucrează la Stat.

Hipsterii nu trebuie să lucreze ca să cîștige o pîine, că ei oricum nu mănîncă gluten.

Sînt vegan, dar mănînc și carne. Sînt rău-vegan.

La cît de ieftine sînt acum silicoanele, e foarte greu să mai vezi o femeie cu sînii goi.

Unele femei au pieptul ca terenul de fotbal – sintetic (și plin de fotbaliști).

Canibalii nu mănîncă oameni cu personalități multiple. Cică sînt plini de "eu"-uri.

Orgasmul feminin e ceva absolut dumnezeiesc: nu există nici o dovadă a existenței lui.

În cluburi și discoteci nu e lumină pentru că fotonii nu au masă.

Ardeiul gras recunoaște că e gras, sau dă vina pe glande?

Din cauză încălzirii globale, în curînd n-o să mai poți să-ți exprimi vîrsta în număr de primăveri.

Există un singur gen muzical care va exista întotdeauna: muzica retro.

Cînd te tratezi de cancer cu zeamă de lămîie, poți spune că faci citro-statice?

Care-i singurul tip de bere pe care nu-l beau niciodată evreii? Lager.

Oamenii din Dăbuleni au o relație tensionată cu banii. Cică îi scot din pepeni.

Toate textele în care se vorbește despre modă ar trebui să se numească articole vestimentare.

-----

October 10, 2016

Bărbații se maturizează la 43 de ani. Băieții, niciodată


În timp ce luam o pauză de la cititul cărții despre copiii peculiari ai doamnei Peregrine - o carte care îmi place în mod special deoarece conține poze și nu se apleacă prea insistent asupra paradoxurilor temporale pe care le implică buclele generate de ymbryne -, am dat peste o informație veche de 3 ani. Hei, mai bine mai tîrziu decît deloc, nu?

Un studiu relativ superficial condus de o televiziune britanică a descoperit că bărbații se maturizează la rotunjoara vîrstă de 43 de ani. Mai să mă înec cu paiul prin care sorbeam cacaoa cu lapte cînd am citit una ca asta. S-a cutremurat cu mine întreg cortul de pături pe care-l făcusem în sufragerie. 

Partea plină a penarului cu creioane colorate e că mai am de văzut destule desene animate pînă să împlinesc 43 de ani. E vreme berechet să-mi completez colecția de comics-uri cu Batman și figurine X-Men și să-mi cumpăr un al doilea costum de nunți și botezuri, căci pe primul l-am rupt cînd încercam să-i demonstrez unui tip că pot sări mai sus decît el. 

La 43 de ani totul e gata. Pentru bărbați, cel puțin. Conform studiului, atunci se marcheză oficial sfîrșitul copilărelii. Atunci încetează să mai fie amuzante pîrțurile și farsele. Atunci începi să dansezi la modul serios, nu să te spargi în figuri ironic. Atunci începi să gătești chestii mai complexe decît un bol de cereale cu lapte și să nu mai papi șaorme la 3 noapte, beat muc după ce-ai stat 8 ore la terasă cu băieții, timp în care ați povestit aceleași cinci povești pe care le reciclați de fiecare dată cînd vă întîlniți. 

La 43 de ani începe, aparent, resemnarea. Dar am găsit o cale să mă feresc de ea. De ziua mea, în anul în care voi împlini 43 de ani, cînd resemnarea va dori să-și facă un sălaș în sufletul meu, am să închid ochii, am să-mi bag degetele în urechi și am să strig tare lalalalalalalalalalala pînă cînd resemnarea se satură de mine și mă lasă în pace.

Hai c-am rezolvat-o și pe asta, mă duc să mă joc jocul ăla cu rîme colorate pe smartphone. Mai tîrziu, dacă nu e prea frig, poate ies puțin și cu trotineta să încerc niște trick-uri noi. Îmi permit, că mi s-au vindecat complet juliturile de cînd am căzut cu bicla.
-----

October 9, 2016

Star Trek: Beyond (2016) - Diavolul din detalii


Nu-s un tip nerezonabil. N-am așteptări exagerate de la un blockbuster. N-am așteptări deloc, că-s prea înțelept să mă autosabotez în felul acesta. Știu că francizele astea nu vor decît să exploateze fiorul nostalgic al publicului, dar am uneori speranța că o vor face finuț, elegant, corect și corespunzător. Însă, chiar și pentru un film de duminică, Star Trek: Beyond a reușit să mă piardă destul de rapid. În primele minute chiar.

Și nu din cauza efectelor speciale, a excesului de cadre oblice, a poveștii sau a roiului de nave spațiale care perforau Enterprise-ul fără să producă vreo decompresie, ci din cauza lui Scotty. Sau, ca să fiu mai precis, din cauza muncii fizice pe care încă trebuie să o depună Scotty.

Deci, în secolul XXIII, adică în fucking viitor, cînd navele cutreieră galaxia la viteze superluminice, Scotty al meu încă trebuie să coboare în mațele navei ca să lege manual două cabluri pentru a repune în funcțiune motorul warp, tunurile cu plasmă sau generatorul de ioni (care se alfă, de obicei, între generatorul de vasili și generatorul de gheorghi).

În loc să stea la consola lui de pe punte, el încă trebuie să se scoboare, ca un veritabil Dorel al viitorului, pentru a apăsa niște butoane sau pentru a agita niște fire care nu mai fac contact. De parcă n-ar exista sisteme de rezervă, redundanțe sau alte măsuri care să prevină necesitatea intervenției manuale a săracului om.

Asta m-a supărat pe mine: cazna fizică a lui Scotty. Care trebuie să coacă improvizații tehnice pe cea mai avansată navă a Federației, de parcă ar fi un mecanic auto care cîrpește o Dacie veche cu piese second-hand. De fapt, nici n-ar trebui să mă supere chestia asta, dacă mă gîndesc că e foarte posibil să existe români și în viitor.

Căci românii, la fel ca vulcanienii, trăiesc mult și prosper.
-----

October 3, 2016

Botezatu bea apă de la robinet


Întrebarea care se ridică acum este: ce fel de apă bea Botezatu de la robinet?
Iar răspunsul e mai mult decît evident: apă heterosexuală.
-----