January 27, 2017

Adevărul nu mai prezintă nici un interes, decide umanitatea

După ce-a capturat toți pokemonii și a epuizat toate permutările creative pe care le-a permis provocarea manechinelor, umanitatea s-a declarat pregătită psihic să renunțe la un alt fenomen viral relativ recent: cunoașterea adevărului. Inventat la începutul secolului XIX, după desființarea inchiziției, adevărul s-a bucurat de o lungă perioadă de prosperitate. 

Sute de ani de progres, în care adevărul a dominat toate aspectele vieții, fiind deranjat doar temporar de o suită de sisteme totalitare, au fost șterși cu buretele la început de 2017, cînd umanitatea s-a declarat scîrbită de realitate, preferînd comoditatea ignoranței în detrimentul unui adevăr care, de cele mai multe ori, se dovedește a fi incomod.

Anunțul, făcut public imediat după inaugurarea președintelui Trump, n-a surprins pe nimeni. Informațiile seci, bazate pe dovezi verificabile și experimente repetabile, începuseră de mult să piardă teren în fața interpretărilor profund subiective, dar emotive ale oamenilor. 

"Astrologie, nu astronomie", au scandat hoarde pestrițe de pămînteni cărora nu le pasă că durează milioane de ani ca lumina stelelor să ajungă la noi, ei fiind convinși că vor avea un viitor luminos doar pentru că Marte e în conjuncție cu Venus în casa prosperității. 

Magia homeopatiei este infinit mai atrăgătoare pentru acești oameni decît medicina, biologia, chimia și logica la un loc. Părerea omului de rînd despre ce s-a întîmplat e mai prețuită decît ce s-a întîmplat cu adevărat. Adevărul chiar nu-și mai găsea rostul în acest context global în care dezinformarea e considerată virtute și manipularea, artă.

Dezintersată de fapte, chiar și de cele alternative, umanitatea dorește să se concentreze acum mai mult pe sentimente. Contează prea puțin cît de manipulabile sînt acele sentimente, important este ca ele să valideze preconcepțiile celor ce le trăiesc. Adevărul nu ține cont niciodată de sentimentele oamenilor, fiind nepăsător și rece, motiv pentru care umanitatea este atît de fericită să renunțe la el.

Cum de s-a ajuns aici? Simplu: percepția umană este atît de ușor influențabilă de stimuli emoționali încît, pur și simplu, devine preferabil pentru orice intelect comod să renunțe cu totul la o interpretare corectă, bazată pe informații valide, a realității, decît să încerce să deslușească complexitățile supărătoare ale adevărului, care nu e niciodată pur și rareori e simplu, vorba lui Oscar Wilde.

Acum, după ce s-a descotorosit de adevăr, umanitatea își poate vedea liniștită de perpetuarea vechilor ei prejudecăți. Îi poate considera inferiori pe oamenii negri, deși s-a dovedit științific că la nivel de ADN nu există nici o diferență între așa-zisele "rase". Îi poate considera teroriști pe toți musulmanii, în ciuda tuturor statisticilor făcute pînă acum despre atentate. Le poate restrînge din drepturi și libertăți femeilor și homosexualilor, poate incrimina orice activitate recreativă și interzice orice sclipire originală, doar pentru că adevărul nediluat nu îi confirmă viziunea îngustă și înțelegerea precară a lumii înconjurătoare. 

În ciuda unor izolate manifestări de jenă, umanitatea nu regretă absența adevărului, fiind convinsă că această decizie nu va avea efecte dezastruoase pe viitor. Această presupunere, trebuie menționat, nu se sprijină pe nimic concret, fiind doar un sentiment pe care umanitatea îl are la momentul de față.

-----

January 26, 2017

Nota 4 la muzică și desen


Divina Comedie a lui Dante Aligheri este una din cele mai valoroase opere literare din toate timpurile. E perfecțiune poetică, istorică, spirituală și, mai presus de toate, sentimentală, fiind inspirată de dragostea devastatoare a lui Dante față de Beatrice, o femeie pe care Dante a văzut-o la un moment dat trecînd pe stradă și atît.

A privit-o de la depărtare și a fost distrus irecuperabil de o dragoste ce-a depășit veacurile. Apoi s-a pus pe scris și bine a făcut; dacă femeia îi reciproca în vreun fel mai apăsat afecțiunea, universul literar ar fi fost indubitabil mai sărac. Și nici n-am fi avut acum expresii precum "al șaptelea cer".

Cu toate astea, magnum opusul italianului are cîteva lipsuri îngrijorătoare. Dintre cercurile infernului lipsește, de exemplu, acela în care se zbat în chinuri groaznice și creative profesorii de muzică sau desen care dau note mai mici de 10 elevilor.

Tortura eternă este un destin prea indulgent pentru acești arbitri mărunți ai pedagogiei ce strivesc sub călcîiul exigenței exprimările artistice ale unor bieți copii. Să fiu eu arhitectul unui iad fictiv, i-aș pedepsi la șpițuri veșnice în fluierul piciorului pe acești muzicologi ratați și i-aș condamna la nesfîșite sesiuni de dubstep și sunete de bormașină. În plus, i-aș pune să facă gargară cu smoală fiebinte pe cei ce nu reușesc să cînte mai bine decît Adele.

Iar profesorilor de desen ce măsoară arta după un barem le-aș înfige pensule în părțile moi în timp ce le-aș arăta tablouri de Jackson Pollock - niște adunături de stropi colorați pe o pînză - ce s-au vîndut cu zeci de milioane de euro. Apoi i-aș pune să-și facă fiecare un autoportret fără ureche.

Din cînd în cînd, le-aș întrerupe rutina infernală ca să le dau fiecăruia, pe rînd, nota 4 pentru că, în opinia mea de expert în acest domeniu, n-au suferit destul de artistic.

Foto: Convergence, de Jackson Pollock. Artă, frate!-----

January 24, 2017

Guvernul impune studii de frezabilitate pentru toate tunsorile


Copleșit de o nevoie indiscretă, aproape obscenă, de a controla viețile oamenilor în cel mai mic detaliu, Guvernul a emis astăzi o ordonanță de urgență prin care impune obligativitatea studiilor de frezabilitate pentru orice tunsoare nouă.

Ordonanța se aplică atât tunsorilor feminine, cât și celor masculine, chiar și vopsitului. Dintre cele masculine, cocul de samurai urban (man bun, pentru cunoscători) necesită cel mai complex studiu de frezabilitate, putând fi adoptat numai în urma unei derogări speciale de la Poliția Modei. Dintre cele feminine, coafurile de nașă vor fi cele mai afectate de noile rigori legislative. Nu scapă de efectele acestei ordonanțe nici tunsorile bob, nici codițele împletite, nici măcar peruca lui Neti Sandu (în caz că va dori vreodată să o schimbe).

Începând cu data de 1 februarie 2017, toți frizerii, toți hairstiliștii și toate coafezele vor trebui să atașeze un studiu de frezabilitate fiecărei tunsori noi, fie că e vorba de o schimbare totală de stil sau banală o îndreptare de breton. Singura excepție o constituie tunsorile de tip castron, care au fost interzise cu desăvârșire.

Trebuie incluse în textul studiului de frezabilitate toate informațiile din care să rezulte: dimensiunile perciunilor, nuanța șuvițelor (dacă acestea există), genul de ținută care scoate cel mai bine în evidență noua tunsoare, precum și eventualele pericole care ar putea să afecteze structura de rezistență a tunsorii (vânt, căciuli, dormitul în pat, ciufuleli de tip sexual, etc).

Posesorii de vârfuri despicate vor trebui să prezinte acte adiționale pentru a-și putea schimba tunsoarea, precum și o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu o fac doar pentru că așa a făcut o colegă de birou săptămâna trecută.

Firmele care vor putea efectua aceste studii au fost selecționate pe sprînceană de membrii guvernului într-o ședință secretă, în baza unor criterii ce nu au fost dezvăluite public.
-----

January 23, 2017

Lovitură de stat, orchestrată de o haită de maidanezi

O panică ușoară a cuprins aseară televiziunile de partid după ce s-a aflat pe surse că o haită de maidanezi urmează să organizeze o lovitură de stat. Lătrăii cu pedigree securist și javrele ținute în lesă de patronii petshop-urilor de presă s-au speriat ca la artificii și au început să se ascundă sub mobilă de frica manifestațiilor, întrucât acestea aveau potențialul de a-i îndepărta de la ciolan pe stăpânii lor (deci, în consecință, și pe ei). 

Ca orice câine care face gălăgie doar în perimetrul propriei curți, lătrătorii de serviciu s-au grăbit să împrăștie cu bale, să urineze necontrolat și să mintă cu privire la scopul manifestației. Au spus în direct, deși nimic din toate astea nu era adevărat, că maidanezii sunt turbați, că mușcă fără să fie provocați și că au râie. Au reușit, prin aceste manipulări perfide, să mănânce mai mulți rahați decât de obicei, ceea ce, pentru orice câine, este o realizare în sine.

Departe de-a fi o lovitură de stat sau o maidaneriadă, cum greșit a fost etichetată ieșirea în stradă de către o corcitură mustăcioasă, protestul a fost unul pașnic, anunțat din timp. Participații la această demonstrație au dorit doar să ceară ca procesul democratic să se desfășoare în condiții de corectitudine și transparență, fără grațieri colective ale potăilor încarcerate de hingheri pentru încălcarea legii și fără amnistii care să-i perie doar pe corupții din haitele aflate la putere.

Jos HAMnisitia! PSD: zgarda roșie! Cușca și cureaua lată, ce canini aveam odată! 
"Cuțitul a ajuns la os", a declarat pentru noi unul dintre protestatari, un terrier flocos. Acesta a ținut să precizeze că a ieșit în stradă din convingerea că se pot întâmpla lucruri bune și la noi în țară și, mai ales, din dorința de a se a asigura că guvernanții nu-și legitimează fărădelegile prin ordonanțe de urgență aprobate pe ascuns. Nu a ieșit în stradă pentru că ar fi fost plătit. Oricum, n-ar fi avut unde să țină banii; câinii, în general, n-au buzunare. Înainte să ne spună mai multe, a fost distras de o minge de tenis și a luat-o la fugă.

Ciobănescul german, masculul alpha, ieșit în oraș pentru o baie de mulțime și o deparazitare, s-a abținut de la comentarii, spunând doar că este de partea maidanezilor. Apoi s-a întors mulțumit la cele șase cotețe ale sale.

Vom reveni cu HAMănunte.

Foto: cadru din filmul White God (2014)
-----

January 20, 2017

Mii de români știu exact unde greșește Stephen Hawking

Poporul român și-a confirmat și reconfirmat de nenumărate ori geniul. Autentic, bazat pe instinct mai mult decât pe dovezi, curat și sincer, geniul popular românesc n-a încetat niciodată, în lunga și prospera sa existență, să-și dovedească supremația absolută. Ca parte integrantă și indisolubilă a acestui brav popor, românii de rând au geniul înfășurat în jurul degetului mic și desăvârșirea intelectuală spiralată în helixul dublu al ADN-ului.

Fie că a fost vorba despre situația politică din SUA, despre corelația dintre vaccin și autism sau despre asortarea pantofilor la cureaua de la ceas, românii au știut dintotdeauna să proceseze lucid informațiile și să ofere verdicte corecte. Iar apariția internetului - slavă Domnului! - le-a oferit șansa de a se manifesta cerebral în domenii de care nici nu auziseră până acum câțiva ani.

Teoriile lui Stephen Hawking despre crearea Universului au avut parte - și ele - de scrutinul atent al miilor de români, fiind considerate, după o scurtă gestație mintală, profund incorecte. Taximetriști, paznici de noapte, stivuitori marfă, brutari, operatori de case de marcat, sculeri matrițeri sau simpli sculeri, românii s-au grăbit să explice pe rețelele sociale modul exact în care fizicianul britanic a interpretat greșit legile mecanicii cuantice.

Deși Hawking este printre puținii experți mondiali care au cercetat tărâmul cuantic până la ultimul său boson, românii, care știu că un kilogram de fier e mai greu decât un kilogram de pene, simt în străfundul sufletelor lor de daci liberi că omul de știință greșește în tot ce face și tot ce spune și că "ar trebui să-și vadă de treabă și să nu mai umble cu prostii dinastea".

Probabil că, dacă ar fi știut un dram de limbă engleză, românii i-ar fi transmis direct lui Hawking, de la obraz, să înceteze cu joaca de-a radiațiile termice emise de găurile negre și să-și găsească un job cinstit. Că așa, să stai toată ziua în scaun și să emiți ipoteze despre natura existenței și fibra din care e țesut spațiotimpul, așa poate oricine.

Cuvinte frumoase care nu înseamnă nimic, de om care n-a pus veci mâna să lucreze ceva
Partea cu Universul care s-a format fără a avea nevoie de intervenție divină a fost catalogată din start drept blasfemică de către românii cu frică de Dumnezeu și studii aproape medii. Aceștia au adăugat, fără umbră de îndoială, că exact acest gen de erezie i-a atras lui Stephen Hawking scleroza amiotrofică laterală de care suferă de mai bine de patruzeci de ani. Printre altele, românii sunt experți și în medicină, religie și răzbunare.

Acești români, față de care cosmosul nu mai are de mult taine, au considerat oportun să posteze pe Facebook mesaje prin care se distanțează ideologic și științific de descoperirile profesorului Hawking, unul dintre cei mai inteligenți oameni care au trăit vreodată, mesaje precum: "Mânce-te entropia!", "Bine că ești tu deștept!" sau "Fluctuație cuantică a vidului e mă-ta!".

-----

January 16, 2017

Nutriționiștii avertizează: Nu e bine să mănânci pe stomacul gol!

Un studiu recent, desfășurat în cadrul Harretspiroo University, a descoperit un detaliu îngrijorător despre funcționarea sistemului digestiv. Conform noilor informații, prelucrate recent de cercetătorii acestei prestigioase instituții academice și oferite publicului acum zece minute, este extrem de dăunător pentru sănătatea ta să consumi mâncare pe stomacul gol. Pur și simplu, nu se face așa ceva!

Ingestia bruscă de hrană poate șoca organismul, astfel că devine necesar ca, înainte de orice masă, să pregătești stomacul pentru primirea mâncării. Această pregătire a stomacului se poate face prin diverse degustări, ronțăieli, îmbucături, ciuguleli sau ingurgitări de aperitive, chipsuri, snacksuri, felii de pâine cu smântână, măsline umplute cu ardei sau biluțe de cașcaval.

Studiul s-a impus de la sine, întrucât în ultima vreme au apărut în spațiul public zeci, poate chiar mii de așa-ziși nutriționiști care susțin că dețin adevărul caloric și propun, în schimb unor tarife deloc modeste, diete și soluții minune pentru un trai sănătos, detoxifiat și în deplină armonie cu natura. Aveți mare grijă, așadar, de unde vă luați informațiile! Aveți și mai mare grijă ce și cum mâncați!

Și niciodată - repet, niciodată - să nu vă apucați să mâncați pe stomacul gol!

Sursa foto: internet
-----

January 15, 2017

Aventurile părintelui Farsenie (cap.2) - Pîinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă fără gluten

-Dom' părinte, ce vreau eu să te întreb pe matale? Știi rugăciunea cu Tatăl Nostru?

-Da, am auzit de ea, răspunse zîmbind părintele Farsenie.

-Partea aia din rugăciune cu “pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” nu ți se pare oleacă greșită?

-În ce sens, fata mea?

-În sensul că nu se strică pîinea dacă Dumnezeu ne-o dă pe toată astăzi? Omul mănîncă multă pîine într-o viață și ar fi nepotrivit să o primești pe toată deodată. Că unde, Doamne iartă-mă, pui atîta amar de pîine, mai ales eu, care n-am decît o cămăruță mică în apartament? N-ar fi mai ușor ca pîinea de toate zilele să ne-o dea pe rînd, în funcție de trebuință? Nu știu, întreb. Poate c-ar fi mai potrivit să se spună ceva de genul “pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă cîte una pe zi”. Poate nici atît, că unii dintre noi încearcă să renunțe la gluten.

Cu răbdarea unui bunic care își vede rar nepoții și le îngăduie orice indiscreție, părintele o lămuri pe femeie cu privire la sensurile figurate pe care le pot dobîndi cuvintele, explicîndu-i pe înțelesul ei, adică folosindu-și predominant mîiinile, felul în care religia se sprijină pe metafore și pilde pentru a-și transmite mesajul de iubire și pace.

Apoi, pentru a da o tușă pozitivă timpului pe care-l pierduse cu femeia, pe care o citi ca fiind bisericoasă doar slab pînă la moderat, cu intensificări duminica și în timpul marilor sărbători, dar naivă cît încape, o convinse că există o rugăciune care împiedică depunerea carbohidraților pe coapse și fund și o sfătui părintește să o învețe și să o repete conștiincios înainte de fiecare masă. Variație a unei rugăciuni cunoscute, aceasta suna în felul următor:

Doamne Dumnezeul meu,

În numele Fiului Tău Hristos

Eu mă rog cerînd ajutorul Tău.

Depărtează, te rog, caloriile din jurul meu, Doamne

Și păzește-mă de celulită.

Trimite foc din cer acum și arde, Doamne, toate lipidele,

Toate zaharurile, toate E-urile și toți acizii grași.

Atinge-mă acum cu puterea Ta și subțiază trupul meu

Ca începînd de acum nici un kilogram în plus să nu aibă voie în viața mea.

Doamne, Tu ai zis că în numele Fiului Tău tot ce voi mînca voi da jos. 

Răspunde acestei rugăciuni și ajută-mă să diger toate problemele mele.

Îți mulțumesc în numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh. Amin!

Femeia învăță rugăciunea, nu fără dificultățile caracteristice celor ce și-au întrerupt parcursul academic după opt clase, și plecă fericită spre casă și masă în timp ce părintele o clasă mental drept victimă ușoară, în vederea unor posibile farse viitoare. Numele Farsenie nu fusese ales întîmplător, părintele fiind un împătimit al păcălelilor încă de la naștere, care a fost în sine o surpriză, survenind la doar șase luni după concepție.

Era prima lui săptămînă de lucru adevărat, căci slujba de duminică nu fusese decît încălzirea, și părintele se străduia să fie pe placul enoriașilor. Prima impresie, cea despre care se spune că ar conta, fusese una bună. Dar nu făcea nici cît o ceapă degenerată dacă nu era consolidată cu dovezi de virtuozitate sacerdotală. În acest scop, îi anunțase pe oameni, prin anunțuri plasate strategic la cîteva babe exagerat de credincioase și nemaipomenit de gureșe, că oamenii pot să-l viziteze oricînd la biserică pentru a discuta cu el despre problemele lor sufletești. Spera ca astfel, cu pași mici și prevăzători, să se impună în comunitate ca un paroh serios, stîlp al societății și părinte spiritual.

Mărunte și nesemnificative, ofurile mirenilor au fost ascultate cu maximă încruntare a sprîncenelor de către părinte, ca și cînd singura lui grijă ar fi fost să le astîmpere, fiecăruia în parte, neliniștile. Oamenii i-au călcat mai greu pragul în primele două zile, însă apoi, pe măsură ce s-a răspîndit vestea că părintele e un om de ispravă, prietenos și cu picioarele pe pămînt, au început să stea la rînd să i se destăinuie.

Temîndu-se că informațiile relevante pentru misiunea lui s-ar fi putut pierde în marea de bîrfe, zvonuri și meschinării tipic umane pe care oamenii le considerau demne de împărtășit cu noul paroh, părintele se strădui să rețină tot ceea ce i se spusese, oricît de trivial părea detaliul la o primă cercetare. Află astfel că doamna Gherasim e alergică la șosetele din poliester, că domnul Matei așteaptă cu oroare de momentul în care va trebui pensioneze și că Geta încasează uneori cîte o palmă mai zdravănă de la bărbat-su, dar că găsește mereu puterea să-l ierte, de regulă în timp ce-l înșală cu cel mai bun prieten al său. Dar află și că primarul este un împătimit al vacanțelor pe insule tropicale și că asistentele de la spital te bagă în seamă doar dacă le saluți respectuos în timp ce le întinzi un pachet de cafea sau o cutie de ciocolată (deși s-ar simți de-a dreptul insultate să le oferi contravaloarea în lei a acestor atenții).

Farsenie colecta meticulos aceste informații pentru că, în realitate, misiunea sa era una cît se poate de lumească, sensibilă și discretă, fără să aibă nimic de-a face cu tulburările interioare ale oamenilor din micul oraș de munte. Fusese trimis, la ordinul și cu binecuvîntarea Patriarhului, pentru a submina influența acumulată în ultimii ani de parohul celeilalte biserici din oraș, părintele Paródie.

Părintele Paródie devenise o senzație națională după ce fusese filmat la o conferință vorbind detașat despre problemele adolescenților și făcînd-o într-un stil original, de stand-up comedy religios. Acum dădea sincroane la televiziuni de fiecare dată cînd subiectul zilei suporta o intepretare religioasă, era invitat la emisiuni de umor și avea mai mulți followeri pe Facebook decît majoritatea personajelor din tabloide. Discursurile sale se viralizau mai ușor decît gripa, iar glumele lui erau preluate de jumătate din internetul românesc și distrubuite către cealaltă jumătate. Faima sa depășea exponențial postul de paroh al unui orășel cu două cartiere și asta deranja nespus structurile superioare ale Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Farsenie primise directivă divină să-l anihileze pe Paródie prin orice mijloace posibile, chiar și forțînd limitele legalității. Riguros ca orice om într-o misiune sfîntă, Farsenie își petrecu prima săptămînă cercetînd terenul și plănuind cu atenție următoarele mișcări, toate acestea în timp ce juca rolul de duhovnic, consilier, psiholog, prieten sau contabil pentru diverșii sărmani care veniseră la el cu gîndul de a-și alina necazurile spovedindu-se.

Reuși să suporte supliciul interacțiunii cu oamenii printr-o distracție pe cît de simplă, pe atît de eficientă. În noaptea de duminică spre luni, transformă aleea din curtea bisericii într-un patinoar improvizat cu ajutorul unor găleți de apă bine plasate. Apoi așteptă calm ca frigul și ninsorile să-i acopere capcana.

Camera de supraveghere, pitită sub streașină într-un cuib părăsit și avînd o panoramă amplă a întregii curți, înregistra trîntele și poticnelile vizitatorilor și le stoca pe-un hard extern ascuns abil într-un colț întunecat al altarului. La sfîrșitul fiecărei zile, părintele Farsenie petrecea ore întregi editînd căzăturile cascadorilor involuntari în montaje antrenante, pe care apoi le viziona de zeci de ori cu egală și sinceră plăcere. Prima zi generase cele mai spectaculoase picaje, acestea scăzînd în număr și intensitate pe măsură ce ghețușului i se duse vestea prin oraș.

Vineri, lunecușul era deja topit pe de-a-ntregul, căci vremea se îmbunase, iar părintele se văzu nevoit să demareze operațiunea împotriva părintelui Paródie, care nu suporta prea multe amînări. Planul nu era complet conturat, dar primul pas era clar. Cumva, trebuia să participe la una din slujbele de duminică ale celuilalt. Preferabil sub acoperire.

Cu voia lui Dumnezeu, va urma...

Capitolul 1  //  
-----

January 13, 2017

Gabi Firea l-a demis pe Dumnezeu după ce Acesta a refuzat să iasă la deszăpezit

Firea, apostrofîndu-l pe Dumnezeu pentru lipsa Sa de spirit civic
Primarul Bucureștiului, Gabriela Vrîncioaia Firea, l-a demis astăzi pe Dumnezeu din postul de Tată Ceresc pe motiv că acesta i-ar fi ignorat rugămintea de a ieși din spatele norilor și de a ajuta la deszăpezitul capitalei.

Ninsorile ultimelor zile au fost atît de abundente încît doar o intervenție divină ar fi putut debloca Bucureștiul din troienele de zăpadă. Eforturile omenești s-au dovedit insuficiente, în ciuda walkie-talkie-ului prin care doamna primar a coordonat echipele de pe teren, astfel că se impunea o minune dumnezeiască. Din păcate, aceasta a întîrziat să apară.

După managerul Spitalului Colentina și managerul Circului Globus, a venit și rîndul Managerului Ceresc să fie eliberat din funcție pe motiv de incompetență. Postul Său va fi ocupat în continuare de o persoană mult mai competentă și mai atentă la nevoile Bucureștiului și ale doamnei primar.

Sursa foto: national.ro
-----

January 10, 2017

Interviu cu ochiul stâng al lui Victor Ciorbea

Reporterul poporului: - Bună ziua!

Ochiul stâng al lui Victor Ciorbea, avocatul poporului: - Ce? Cine-a spus asta? Cine-i acolo?

Reporter: - Aici, mai la dreapta, încă puțin, mai sus, mai sus, prea sus, mai jos, înapoi la stânga, gata! Bună ziua. Am venit pentru interviul pe care mi l-ați promis zilele trecute.

Ochiul stâng: - Da, da, da. Ați adus banii? Da? Bine. Puteți să începeți.

Reporter: - Domnule ochi stâng, sunteți o parte esențială a omului Victor Ciorbea, principalul personaj negativ al primelor zile din 2017, conform opiniei publice. Cum vă face asta să vă simțiți?

Ochiul stâng: - Nu mă face să mă simt nicicum. Nu este nimic negativ în acțiunile demarate de gazda mea. Cu siguranță aș fi vărsat o lacrimă pentru sărmanul popor dacă aș fi considerat aceste imixtiuni în legislație drept slugărnicie abjectă sau pupincurism sincer față de Liviu Dragnea, dar eu nu văd lucrurile în acest fel. Le văd foarte diferit, înclinate cumva la un unghi de 30% și acoperite de-o pâclă lăptoasă, ca și cum le-aș privi din spatele unui geam sablat.

Reporter: - Puteți să mă priviți direct în ochi și să-mi spuneți cu toată sinceritatea că vi se par corecte acțiunile avocatului poporului?

Ochiul stâng: - Nu, nu pot să fac așa ceva. Alte întrebări?

Reporter: - Observ la dumneavoastră o oarecare îndepărtare față de Victor Ciorbea. Care este motivul acestei distanțări?

Ochiul stâng: - Avem, pur și simplu, viziuni diferite.

Reporter: - Am înțeles. Considerați justificate campaniile pornite împotriva lui Victor Ciorbea? Vorbesc aici despre semnăturile adunate online pentru demiterea lui și despre protestele anunțate în București și Cluj.

Ochiul stâng: - Oamenii ăștia să-și vadă de treaba lor, apoi să vină să-i scoată ochii unui profesionist care n-a făcut decât să urmărească interesele poporului din clipa în care a fost pus în funcție. E posibil să fie doar o nemulțumire de moment, care trece cât ai clipi.

Reporter: - În caz că, totuși, evenimentele acestor zile vor impune o demitere a avocatului poporului, ce aveți de gând să faceți în viitorul apropiat?

Ochiul stâng: - Nu știu, voi vedea.

Reporter: - Serios?

Ochiul stâng: - Ce?

Reporter: - Nimic. O ultimă întrebare. Aveți vreun sfat pentru domnul Ciorbea?

Ochiul stâng: - Să fie puternic și să facă așa cum știe el că e mai bine. Să nu cedeze sub presiune. Ar fi de-a dreptul ridicol ca avocatul poporului să asculte de gura lumii.

Reporter: - Vă mulțumesc.

Ochiul stâng: - Ce? Cine-a zis asta? Maestre, tu ești, pupa-ți-aș mustăcioara ta de baron global?

-----

January 8, 2017

Zeci de persoane au fost salvate după ce au rămas blocate într-o mentalitate învechită

Ignorînd prognozele meteorologilor, ale forțelor de ordine și ale tuturor specialiștilor care au emis avertismente împotriva aventurării într-o gîndire de secol trecut, zeci de oameni au insistat să creadă că știu mai bine decît autoritățile ce trebuie făcut și s-au pornit la drum cu raționamente eronate și argumente expirate, trezindu-se după scurt timp blocați într-o mentalitate învechită și periculoasă, din care au trebuit să fie eliberați, cu eforturi considerabile, de aceleași autorități pe care le-au nesocotit mai devreme.

Echipajele ISU, împreună cu pompierii, Serviciul de Ambulanță și polițiștii de la Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale, au intervenit în nenumărate cazuri, salvîndu-i de la moarte sigură pe cei blocați în troienele de ignoranță de către viscolul ce bătea prin capul lor gol. Înșelați de o percepție total greșită a mediului înconjurător, oamenii au devenit victime sigure ale elementelor devastatoare din care este compusă, de obicei, mentalitatea de om neajutorat intelectual, dar mîndru.

Intervenind salutar cu lopeți de bun-simț și utilaje de deszăpezire a minților înfundate, oamenii legii au reușit să ajungă la toți cetățenii înghețați într-o mentalitate de "să mă ajute alții, căci eu nu-s în stare să gîndesc pe cont propriu", ca să le explice, fără a folosi cuvinte prea mari, că și-au supraestimat grav capacitățile mintale și că ar fi bine să se abțină de la astfel de expediții pe viitor.

Salvatorii i-au adus pe cei blocați la un nivel de gîndire apropiat normalității administrîndu-le, pe lîngă ceai cald, și lecții despre alternanța anotimpurilor, despre ce se întîmplă cînd bate vîntul fulgii-n dungă și despre efectele frigului asupra pantalonilor de trening. De asemenea, celor salvați li s-a oferit asistență în ștergerea salivei ce le curgea din gură.

Există suspiciuni, neconfirmate încă, despre cetățeni care s-au lăsat blocați voluntar în aceste mentalități retrograde, din sfidare tîmpă sau din obișnuința nocivă de-a fi mereu asistați social.
-----

January 6, 2017

Aventurile părintelui Farsenie (cap.1) - Iadul alb

Valeria n-ar fi putut să jure pe Biblie că părintele spusese Ioan Bobotezătorul, căci n-ar fi fost creștinește din partea ei să-i conteste autoritatea, mai ales că părintele era nou în oraș, dar, cu toate astea, era sigură pe ea. Rar o înșelau urechile, în ciuda vîrstei înaintate sau a baticului ce-i acoperea ermetic urechile. Din spatele bisericii, de după rîndurile de băncuțe de lemn și oameni așezați rigid pe pernuțe colorate, îl auzise clar pe acesta mormăind în stilul specific al preoților trecuți de prima tinerețe despre cum domnul nostru Iisus Hristos a fost bobotezat în apa Iordanului de către Ioan Bobotezătorul.

Frigul ar fi putut să justifice bîlbîiala preotului. Gerul din biserică era comparabil cu cel de afară. Iar gerul Bobotezei și-a cîștigat pe merit faima. Era un frig de-ți crăpau gîndurile în cap. Banii strînși pentru sistemul de încălzire fuseseră revendicați de mitropolie, astfel că agheasma trebuia îndoită adesea cu spirt, să nu înghețe. Mirosul înțepător al alcoolului sanitar contribuia la sentimentul de curățire sufletească, deci tot răul spre bine.

Pînă la urmă, greșelile repetate ale preotului puteau fi puse pe seama dîrdîielii pricinuite de temperaturile mici. Valeria văzuse multe mîini tremurînd și multe guri clănțănind amin-uri aburite, în special la bărbații prea mîndri să-și asorteze la costumul de duminică o pereche de izmene, deci da, putea fi din cauza frigului. Putea, la fel de bine, să existe o altă explicație. De unde stătea ea, părea că dom' părinte se înveștmîntase în straie groase, avînd sutana îmblănită și UGG-uri negre în picioare.

Venise tîrziu și găsise locurile bune, din față ocupate de alte babe. Ce-i drept, unele dintre ele nu atinseseră nici măcar patruzeciul, dar se integrau de minune în categoria socială denumită succint “babe”. Înfofolite în haine negre, arătînd ca avangarda unui cortegiu funerar, colegele întru credință îi aruncau priviri superioare peste umeri, mîndre că o întrecuseră în smerenie. Fiind mai aproape de preot în prima lui zi, erau mai aproape de Dumnezeu. Valeria era hăt în spate, stînd de-n-picioarelea, deci exact cum e mai rău să stai într-o biserică, la o aruncătură de cruce de altar, temîndu-se că gestul ei de-a se ține departe de noul părinte paroh - gest involuntar, totuși - ar putea fi interpretat în fel și chip.

În timp ce părintele agita busuiocul spirtos deasupra capetelor plecate umil ale celor adunați în biserică, Valeria află de la un vecin numele acestuia: Farsenie.

-Farsenie?

-Da, Farsenie.

-N-am mai pomenit așa nume la un preot. Dumneata?

-Nici eu.

-O fi bun?

-Om vedea.

-Farsenie și mai cum?

-Habar n-am, femeie! Părintele Farsenie, răspunse repezit omul, supărat că femeia îi tot întrerupe contemplația religioasă cu întrebări tîmpite.

Finalizînd ritualul aghesmuirii, părintele se postă în fața congregației și își drese vocea de cîteva ori pînă cînd în biserică se așternu o liniște prielnică unei cuvîntări pline de har. Începu cu o rugăciune scurtă și un pslam lung și continuă prin a-i blestema pînă la Dumnezeu și înapoi pe toți netrebnicii care umplu jurnalele de știri cu referiri alarmante la așa-numitul “Iad Alb”.

-Iadul, dragii mei, este unul singur. Plin de flăcări și smoală și scrîșnet de dinți și sufletele păcătoșilor care au furat, au mințit, au ucis, au preacurvit sau au nesocotit fără rușine voia Domnului. Să asemuiești frumusețea naturală creată de Dumnezeu pe acest pămînt cu iadul este o blasfemie mpardonabilă.

-Zăpada, continuă preotul, este atît de pură și de curată de parcă ar fi scuturată direct din aripile îngerilor din ceruri. Zăpada n-are ce căuta în iad, acolo unde ard în chinuri groaznice toți smintiții, nebunii și catolicii. Erezia asta cu iadul alb trebuie să înceteze. E doar zăpadă, oameni buni, nu vă speriați de puțină zăpadă.

Oamenii din biserică dădeau cunoscător din cap. Mai toți văzuseră știrile în care ninsorile începutului de ianuarie erau catalogate drept apocaliptice.

-Apocalipsa, dragii mei, nu va începe cu o ninsoare. Va începe cu cei patru călăreți. Va începe cu război, foamete, pestilență și moarte. Două drumuri blocate în județul Buzău și cîteva mașini înzăpezite în zonele de sud ale țării nu constituie o apocalipsă. Sînt doar semnele unei ierni sănătoase. E păcat de la Dumnezeu să le spui iaduri albe unor viscole amărîte. Vă rog, ieșiți și bucurați-vă de zăpadă. Bucurați-vă de iarnă și de darurile domnului.

Valeria ieși, conform indicațiilor, să se bucure de zăpadă. Ningea anemic, cu fulgi mici ca boabele de susan. Coborî precaut scările înghețate și se îndreptă către poartă. În stînga, în mijlocul unei pături imaculate de zăpadă, ședea un om de zăpadă.

Fularul negru îi era mascat parțial de ninsoarea ce căzuse peste el în timpul nopții. Un morcov trona semeț în mijlocul feței sale rotunde și-i dădea un aer jucăuș. La fel și oala de pe cap. La fel și mătura de plastic cu fire de un verde intens. Ochii, în schimb, îi erau mici și negri, ca și cum cel care-l construise rămăsese fără cărbuni mari înainte să-și termine creația și fusese nevoit să improvizeze. În egală măsură, era posibil ca ninsoarea să-i fi acoperit ochii, astfel că Valeria se apropie de omul de zăpadă, dorind să-i limpezească privirea.

În clipa în care se întindea să-i atingă ochii, care păreau mai degrabă de sticlă decît de cărbune sau piatră, becurile pe care părintele le montase în omul de zăpadă cu o zi înainte explodară într-un roșu intens, de semafor încăpățînat, speriind-o pe femeie și făcînd-o să cadă pe spate, cu fundul în zăpadă, în văzul tuturor.

Nu-i rău pentru prima zi, gîndi părintele Farsenie ascunzînd în buzunarul adînc al sutanei telecomanda micuță ce făcea ochii omului de zăpadă să emane lumină roșie, de parcă ar fi fost posedat. Dar e mai e mult pînă departe și mai e mult de lucru pînă reușesc să bag frica lui Dumnezeu în toți oamenii ăștia.

Valeria a fost ajutată de doi bărbați să se ridice și de două femei să se scuture de zăpada de pe fund. Ieșind pe poarta bisericii, ar fi putut jura cu mîna pe Biblie că văzuse ochii omului de zăpadă aprinzîndu-se, dar ținu gîndul aproape de vestă și nu spusese nimănui motivul căzăturii, acuzînd terenul, anotimpul și vîrsta și considerînd că se făcuse destul de rîs în acea zi.

Cu voia lui Dumnezeu, va urma...
-----

January 2, 2017

Declarația mea de avere, ca viitor politician

Am intrat în noul an cu inima deschisă și ochii închiși, căci dormeam deja de-o bucată bună de timp la ora la care toți oamenii își manifestau concomitent fascinația atavică pentru foc aprizînd artificii, petarde și pocnitori. Înainte să adorm, însă, mi-am propus ca în noul an să fiu mai îngăduitor, mai bun, mai generos, mai harnic, mai toate minciunile pe care ți le spui de obicei pe 31 decembrie și le uiți pe 1 ianuarie, seara.

Dorind să fiu mai util societății în 2017, să fac mai multe pentru cei din jurul meu, cu puțin înainte de-a păși definitiv în tărîmul viselor, mi-am închipuit că aș putea face mult bine semenilor - un pustiu de bine, chiar - intrînd în politică. Subiectul ultimelor zile din 2016 fusese numirea premierului și asta a permeat cumva și-n subconștientul meu, de unde și ideea cu implicarea politică, ceva ce aș fi considerat sub demnitatea mea în urmă cu doar cîteva săptămîni.

Primul pas, după conștientizarea dorinței, ar fi fost înscrierea într-un partid, mă gîndeam eu așteptînd inconștiența. Aș fi vrut, chiar și-n starea aceea de semi-somn, să fiu mai conștiincios de-atît. Am sărit unii pași, i-am bifat ca îndepliniți pe alții, ajungînd după cîteva secunde la a-mi formula mintal declarația de avere, obligatoriu necesară în momentul numirii într-o funcție de prestigiu și responsabilitate.

Copiind - fără a plagia! - modelul actual al declarațiilor de avere vehiculate prin presă și pe la televizor, am ajuns să încropesc în cap următoarea listă, reprezentînd averea agonisită de mine în întreaga mea activitate politică anterioară numirii oficiale într-un post de conducere, așa cum am văzut că se face:

- 50.000 de lei depuși într-un cont de economii, adunați în vremea în care am fost ospătar / șofer / majordom personal sau sclav modern pe la diferiți politicieni și șefi de regii autonome;

- 200.000 de euro găsiți într-o pungă, la marginea unei păduri, sub doi metri de pămînt și o cruce, după ce locul respectiv mi-a fost dezvăluit într-un vis de către niște contacte ce lucrează în servicii;

- 100.000 de dolari primiți împrumut de la tata, care e pensionar și care, pentru zestrea mea, a pus deoparte în fiecare lună jumătate din pensie (timp de vreo 60 de ani, dacă e să faci calculul, dar sper să nu se prindă nimeni);

- ceasuri în valoare de mai multe sute de ani de muncă cinstită;

- tablouri cu cai în valoare de mai multe sute de cai putere;

- cinci mașini, toate cinci cîștigate în cadrul unor tombole organizate de firme ce comercializează chipsuri;

- șase kilograme de aur primite de la un spiriduș pe care l-am întîlnit la capătul unui curcubeu în anul 2009;

- 5.000 de hectare de pădure ce mi-au fost retrocedate pe motivul unei vagi legături de rudenie cu familia regală (sînt văr de-al doilea cu vecinul lui Dani, Prințul Banatului);

- un apartament de 100 de metri pătrați primit moștenire de la o firmă abonată la contractele cu statul, firmă pe care am ajutat-o să evite tax... nu mai contează cu ce-am ajutat-o;

- două case obținute de pe urma meditațiilor, dar nu a celor ce implică făcutul de lecții cu copiii, ci a celor bazate pe stat liniștit și închis ochii atunci cînd o cer diverse interese;

- ghiul de aur pentru degetul mic, să aibă ce pupa subalternii cînd ajung șef, primit cadou de majorat de la colegii de clasă;

- o tonă de bun simț, primită moșternire de la bunici, alături de un set complet de termopane ce imită lemnul, un album cu poze alb-negru din tinerețea lor și 300 de milioane de euro, a căror proveniență nu mi-au dezvăluit-o niciodată "bunicii", pardon, bunicii, fără ghilimele;

Acesta este umila mea declarație de avere, trecută în revistă înainte să adorm. Asta înseamnă că nu mai e decît o chestiune de timp pînă cînd voi putea ocupa un post călduț, plin de beneficii. Așa să-mi ajute Cel de Sus, adică domnul Dragnea, căruia i-am promis deja un sfert din profit. Mai trebuie doar să mă trezesc din somn.
-----
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...